Cererea de alimente va creşte rapid în următoarele câteva decenii în condiţiile în care populaţia lumii va depăşi 9 miliarde de oameni, iar persoanele bogate îşi îmbunătăţesc dieta, consumând mai multe calorii, a estimat Hiroyuki Konuma, director general adjunct al FAO pentru zona Asia-Pacific.
Deşi nevoia pentru o cantitate mai mare de alimente este în creştere, sumele alocate pentru cercetare în domeniul agriculturii sunt din ce în ce mai mici, ceea ce determină un număr mare de oameni de ştiinţă să îşi exprime îndoiala că producţia de alimente poate face faţă cererii tot mai mari.
'Dacă nu reuşim să ne îndeplinim obiectivele şi va apărea o penurie de alimente, atunci va exista un risc ridicat de tulburări sociale şi politice, războaie civile şi terorism, iar securitatea mondială în ansamblu ar putea fi afectată', a mai spus Konuma.
Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu cea mai mare provocare pentru că aici este nevoie de o creştere a culturilor cu 77%, a adăugat el.
În pofida progreselor înregistrate în combaterea foametei la nivel mondial, există în continuare 842 de milioane de persoane subnutrite, conform FAO, din care aproape două treimi trăiesc în Asia-Pacific. Dintre aceştia, unu din patru copii sub cinci ani este afectat din cauza malnutriţiei.AGERPRES