Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a anunțat, vineri, că preţurile mondiale ale produselor alimentare au scăzut în decembrie şi au ajuns sub nivelul la care se aflau în urmă cu un an, după un an marcat de ”explozia” cursurilor, potrivit Reuters.

Indicele FAO al preţurilor mărfurilor alimentare – care urmează variaţiile cursurilor internaţionale ale unui coş cu produse de bază – a săzut cu 1,9% faţă de noiembrie 2022.

Prețurile alimentelor continuă să scadă

În decembrie, indicele de referință a scăzut pentru a noua lună consecutivă, ajungând la 132,4 puncte, față de 135,00 puncte revizuite pentru noiembrie. Cifra din noiembrie a fost prezentată anterior ca fiind de 135,7 puncte.

„Prețurile mai mici la produsele alimentare de bază sunt binevenite după doi ani foarte volatili”, a declarat economistul șef al FAO, Maximo Torero.

Scăderea indicelui din decembrie a fost determinată de o scădere a prețului internațional al uleiurilor vegetale, alături de unele scăderi ale prețurilor la cereale și la carne, dar atenuată de ușoare creșteri ale celor la zahăr și produse lactate, a precizat FAO.

Tot pe ansamblul anului 2022, patru dintre cele cinci subindice alimentare ale FAO – cereale, carne, produse lactate și uleiuri vegetale – au atins niveluri record, în timp ce al cincilea, zahărul, s-a situat la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

Indicele FAO al prețurilor la cereale a crescut cu 17,9% în 2022, din cauza unor factori care includ perturbări semnificative ale pieței, costuri mai mari ale energiei și ale inputurilor, condiții meteorologice nefavorabile și o cerere globală de alimente în continuare puternică, a precizat FAO.

După creșterea record din primăvară, prețurile încep să scadă considerabil

Este vorba despre a noua scădere consecutivă a acestui indice, după creşterea-record din martie, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.

Indicele preţurilor uleiurilor vegetale – care a scăzut cu 6,7% – antrenează această scădere lunară.

El a scăzut la cel mai mic nivel din februarie 2021, iar preţurile uleiurilor de palmier, soia, rapiţă şi floarea-soarelui au scăzut toate în decembrie.

Indicele FAO al preţurilor cerealelor a scăzut cu 1,9% faţă de cel din noiembrie, în urma unei disponibilităţi mai mari a grâului, după recoltele din emisfera sudică şi o scădere a preţurilor mondiale a porumbului.

2022, anul cu cele mai mari creșteri ale prețurilor

Indicele prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește prețurile internaționale ale celor mai multe produse alimentare comercializate la nivel mondial, a înregistrat o medie de 143,7 puncte în 2022, în creștere cu 14,3% față de 2021 și cel mai ridicat nivel de când au început înregistrările în 1990, a anunțat vineri agenția.

Indicele câștigase deja 28% în 2021 față de anul precedent, în condițiile în care economia mondială și-a revenit după impactul pandemiei.

Prețurile la alimente au crescut după invazia Rusiei în Ucraina în februarie anul trecut, de teama întreruperii comerțului la Marea Neagră. De atunci, acestea și-au redus o parte din creșteri, în parte din cauza unui canal de export de cereale din Ucraina, susținut de ONU, și a perspectivei de îmbunătățire a aprovizionării în țările producătoare.