Fără cuvinte: După îndemnul său la salvarea planetei, premierul britanic se întoarce la Londra cu avionul

Sursă: Dreamstime

Mișcare fără precedent făcută de premierul britanic Boris Johnson. După ce a îndemnat pe toată lumea la salvarea planetei, având în vedere schimbările climatice din ultima perioadă, premierul britanic a decis să se întoarcă la Londra cu avionul.

Premierul britanic Boris Johnson face o mișcare fără precedent obligându-și astfel birou de presă să vină cu o serie de justificări. Mai exact, deși în timpul Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, premierul britanic a îndemnat la eforturi împotriva încălzirii globale, acesta se va întoarce la Londra cu avionul, mijloc de transport mult mai poluant decât trenul.

În acest context, potrivit AFP, biroul de presă al premierului britanic trebuie să clarifice această situație.  Amintim faptul că Boris Johnson a venit direct duminică de la reuniunea G20 de la Roma, în Scoţia, unde are loc până pe 12 noiembrie o conferinţă a ONU crucială pentru viitorul planetei, la bordul unui Airbus oficial al guvernului Regatului Unit.

Totodată, sursa citată precizează că Boris Johnson nu își va schimba deloc itinerariul î nciuda declarațiilor făcute și va folosi acelaşi avion pentru a se întoarce marţi la Londra, a anunţat Downing Street, după ce a atenţionat că în cazul unui eşec al COP26 pentru intensificarea eforturilor în vederea limitării încălzirii climatice, „copiii noştri (…) nu ne vor ierta”.

Liderii lumii, puși la zid pentru călătoria cu avionul

El a mai menționat faptul că circulația premierului este importantă, având în vedere timpul destul de scurt.

„Este important ca premierul să poată circula în ţară şi noi suntem foarte constrânşi de timp”, a justificat purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, întrebat în legătură cu aceasta de jurnalişti la Glasgow. „Carburantul pe care îl folosim este durabil şi emisiile sunt de asemenea compensate”, a insistat el.

De menționat este faptul că, Boris Johnson nu este singurul care a fost pus într-o astfel de situație. Pe lângă el, alţi lideri au fost de asemenea criticaţi pentru mijloacele lor de deplasare neecologice, în special preşedintele american Joe Biden, al cărui convoi la G20 de la Roma a totalizat peste 80 de vehicule, printre care maşina sa oficială cu un consum extrem de mare, supranumită „The Beast”,

Amintim faptul că în momentul de față, aviaţia este în colimatorul apărătorilor de mediu, însă mulţi dintre cei care au ales trenul pentru a veni la COP26 duminică au fost nevoiţi să revină la acest mod de deplasare mult mai poluant, din cauza unei întreruperi, duminică, a traficului feroviar între Londra şi Glasgow, în urma prăbuşirii unui copac.