Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost solicitat, într-o videoconferinţă, să comenteze informaţiile din New York Times conform cărora FBI şi Departamentul de Justiţie al SUA au încercat, fără succes, să îl recruteze ca informator pe magnatul rus din domeniul aluminiului Oleg Deripaska între 2014 şi 2016.
„Este un fapt că SUA, în ultimii ani, încearcă grosolan, folosindu-şi serviciile de informaţii, să recruteze cetăţeni ruşi, exercitând asupra lor presiuni morale şi de altfel fel”, a spus Peskov, citat de Știripesurse.ro.
„Cred că aceste incidente stau mărturie, în cel mai elocvent mod cu putinţă, pentru încercările de amestec în afacerile interne ale Rusiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.