Liviu Dragnea are justiţia la degetul mic, iar cel mai recent exemplu este fapta care s-a petrecut cu doar câteva ore înainte de audierea sa.
Doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins în dimineața zilei de vineri la secția Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției. Verificarea intempestivă a avut loc cu câteva ore înainte de audierea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul violențelor din 10 august în calitate de martor.
Purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru, a declarat pentru G4Media.ro, referitor la control efectuat vineri la secția Parchetelor Militare, că ”lucrările Inspecției Judiciare au caracter confidențial”.
”Pretextul a fost să-l audieze pe procurorul Corbu și să ia actele din dosarul violențelor din 10 august făcut de procurorul Bogdan Pârlog ca să-i verifice activitatea, însă inspectorii de la IJ au luat la studiat tot dosarul. Nu doar li s-au comunicat actele procurorului Pârlog, dar li s-a predat tot dosarul să-l vadă câteva ore. Insistau sa li se pună la dispoziție toate documentele, să vadă unde s-a ajuns cu ancheta. Vizita a fost una neanunțată. Așa că au putut să-l liniștească cât de cât pe Dragnea. înainte de audierea lui la Parchet”, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției Judiciare.
Potrivit unor experți în drept penal consultați de G4Media.ro, Inspecția nu avea nici o competență să verifice o lucrare de urmărire penală în curs. ”Nu au nicio competență. Nu aveau voie să vadă dosarul. Codul de Procedură Penală stabilește clar cine și în ce condiții are acces la lucrările de urmărire penală. Inspecția Judiciară nu are. Au comis infracțiunea prevăzută de art 300 din Codul Penal”, a declarat un expert în drept penal pentru G4Media.ro.