Guvernul a publicat ordinea de zi a şedinţei de vineri, pe care nu apare proiectul de buget, asta deși Viorica Dăncilă promisese anterior că acesta va fi aprobat la finalul săptămânii.
Pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului figurează mai multe acte normative, printre care proiectul pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre România şi SUA privind intensificarea combaterii infracţiunilor grave dar şi un memorandum cu tema „Negocierea Memorandumului de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Iran privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate transnaţionale şi a terorismului”, informează Guvernul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Un alt proiect de lege care va fi discutat de membrii Executivului este cel pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate acestuia.