„Din când în când suntem plăcut surprinși de câte un titlu autohton cu un asemenea succes, o carte care se epuizează în câteva zile. Este o dovadă a faptului că un autor român bine ales se poate impune pe piață la fel ca un bestseller internațional” – Magdalena Mărculescu, director editorial al Grupului Editorial Trei.
Oameni simpli, miniștri, prostituate, pești, mari oameni de business, medici celebri, cântăreți, jurnaliști foarte cunoscuți și actori, toți sunt personaje vesele sau mâhnite în volumul scris de Liviu Iancu. Xanax propune eroi care își expun cu curaj ori involuntar imperfecțiunile, și le înțeleg și acceptă sau refuză să vadă realitatea, autorul navigând cu mult umor prin acest univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. Liviu Iancu relatează trăirile, conflictele, emoțiile și tensiunile cu care se confruntă personajele sale, atât în raport cu ele însele cât și cu restul lumii.
”Xanax e un roman brutal scris cu tandrețe, construit din sute de întâmplări adevărate, amuzante și triste în același timp, pentru care eu și personajele mele am plătit, cu toţii, de fiecare dată un preţ, mai mic sau mai mare”, spune Liviu Iancu.
Primele impresii despre Xanax sunt pozitive, cititorii regăsindu-și adolescența și debutul în carieră în paginile cărții. “Am scris Xanax ca un antidot împotriva depresiei și a plictiselii”, declară autorul, care mărturisește că pentru personajele cărții s-a inspirat din perioada anilor nebuni de după ’89.
Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenţie imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul Naţional, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, ceea ce l-a făcut să migreze după un an în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. După câţiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani, temându-se că agenţia, intrată între timp în insolvenţă și relocată într-un spaţiu mult mai mic, se va transforma într-o simplă afacere imobiliară.
Pasaj din romanul XANAX
„- Vrea barosanii o fată?
Un băiețel murdar și ciufulit ca un mop, pe la vreo șapte-opt ani, cu fața mică și ascuțită, de nevăstuică, sugea din țigară în mijlocul drumului și se holba la noi. Cu gesturi de om mare și necăjit, dar cu glas de copil, puștiul ne-a explicat că știe o fată în zonă care e liberă la ora aia.
– E mișto? am întrebat eu.
– O s-o ceri de nevastă, bossule! mi-a răspuns și a stins țigara expert, cu vârful adidasului.
(…)
Am pornit în urma puștiului în noapte, printre casele dărăpănate care se sprijineau una pe alta, neputincioase, ca babele care vin duminica de la biserică. O jumătate de lună se balansa însângerată deasupra cartierului, ca o halcă de carne spânzurată de tavan, în măcelărie. Ne-am oprit în fața unei hrube întunecoase, cu ferestrele sparte și ușa spintecată. Copilul a deschis-o și a băgat capul în întunericul de-acolo.
– Mamă, ieși, fă, afară, că ai marfă proaspătă!
(…)
Pe ușă s-a strecurat o tipă înaltă cât masa, blondă și fleșcăită ca o lipie. Când ne-a zâmbit, am înțeles câte feluri de dinți există pe lumea asta. Parcă-i aruncase cineva în gură un pumn de oscioare mici și maronii și i se așezaseră care pe unde apucaseră. M-am dat în spate, dar Marius m-a bătut prietenește pe umăr.
– Chiar aveam chef de-o blondă, fratele meu!
(…)
Prima prostituată din viața noastră ne-a deschis ușa mică și am intrat în magherniță. Un pat, un lighean, iar lângă el, o masă anemică și un scaun. Parcă mai văzusem imaginea asta într-o pictură celebră, care costa milioane de dolari. Dacă n-ar fi pictat-o ăla înainte, aș fi făcut-o eu și m-aș fi umplut de bani, m-am gândit în timp ce studiam încăperea”.
(Fragment din romanul Xanax, care poate fi găsit în librării, dar și pe site-urile libhumanitas.ro, edituratrei.ro și elefant.ro)