La un moment dat, am spus că România nu este guvernată, ci controlată. O confirmare mai puțin evidentă a acestei idei a venit cu ocazia noului program al cabinetului Ponta, supus dezbaterii în Parlament săptămâna trecută.
Programul e, în bună măsură, o ficțiune, deoarece nu are o viziune asupra dezvoltării țării și nu stabilește măsuri consistente de reformă. Măsurile de relaxare fiscală, atât de așteptate și de trâmbițate, sunt însoțite de eterna condiționare „dacă veniturile bugetare le vor permite“. Ce înseamnă acest lucru?
1. Că prioritar pentru Guvern este status-quo-ul, nu adoptarea unor politici de impulsionare a creșterii economice. Dacă scăderea CAS sau reducerea TVA erau cu adevărat importante, atunci aceste măsuri nu ar mai fi fost condiționate de altceva, ci exact invers, bugetul și activitatea Guvernului ar fi depins de implementarea lor. Guvernul spune că rămâne de văzut dacă va exista „spațiu fiscal“ pentru scăderea impozitelor. Dar spațiul fiscal nu vine de la sine! Nu pică din cer peste noapte! Trebuie să faci ceva ca să îl ai. Ce face Guvernul ca să creeze spațiu fiscal pentru reducerea birurilor așezate în cârca cetățenilor? Nimic, așteaptă să vină… Ați auzit de vreo reformare a instituțiilor statului, care să le facă mai puțin consumatoare de resurse? Nu. Ați auzit de vreo măsură care să aibă în vedere potolirea foamei de bani publici? Nu. Ați auzit de privatizări, de debirocratizare? Nu. Păi și atunci de unde spațiu fiscal?!
2. Că Guvernul are o atitudine infantilă. Ați auzit vreodată un țăran spunând „Voi însămânța grâul și la anul, dacă vremea o va permite“? Sau pe un elev silitor afirmând „Îmi voi face temele, dar doar dacă îmi mai rămâne timp după ce mă joc“? Sau pe un adult responsabil zicând „O să economisesc ceva bani pentru educația copilului, dar doar dacă îmi mai rămân după ce mănânc bine și mă plimb prin lume“? Bănuiesc că nu. Ei bine, ați auzit Guvernul României – o țară la coada clasamentului mondial al poverii fiscale – spunând „O să reducem impozitele, dar doar dacă o permite cadrul bugetar“!
3. Că Guvernul nu urmărește reformarea economiei și a domeniilor cu anvergură socială (precum învățământul) prin reducerea rolului statului și creșterea libertăților cetățeanului. Dacă ar fi urmărit acest lucru, ar fi înțeles că reducerea impozitelor e un deziderat politic, indiferent de mărimea statului. De fapt, Guvernul vrea să păstreze rolul statului, ba chiar să-l crească dacă se poate. El este de acord cu reducerea impozitelor, dar doar dacă statul iese în câștig! Unde este individul în această poveste, unde e contribuabilul, cel care plătește 80% din roadele muncii sale către stat? Nicăieri. După cum v-am spus, în România nu se guvernează pentru cetățeni, ci pentru clientela politică.
4. Că Guvernul are un comportament populist. Parcă suntem într-o piesă de Caragiale și îl auzim pe Farfuridi: „Să se revizuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimica.“ Nu știu însă dacă simpla promisiune a scăderii impozitelor e și eficientă, din perspectiva popularității Guvernului. Ea este importantă pentru întreprinzători și pentru persoanele cu un venit substanțial – adică tocmai pentru oamenii care sunt mai bine informați și mai greu de păcălit.
Bogdan Glăvan,
profesor de economie și deţinătorul blogului www.logec.ro