Chiar și cel mai fervent susținător al variantei că Alexandra, fata răpită și violată la Caracal, este vie, recun9oaște că nu mai sunt speranțe. El promite răzbunare și afirmă că va muri de gât cu toți care au greșit și au susținut rețelele de trafic de carne vie.
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata despre care monstrul din Caracal a recunoscut că a ucis-o, a admis, pentru prima dată în ultimele zile, că nepoata sa este moartă. El a jurat, vineri seara, la România TV, că o va răzbuna pe Alexandra și i-a acuzat pe procurori și polițiști că sunt cei care îi protejează pe traficanții de carne vie.
„Nu acest monstru a ucis-o pe Alexandra, ci statul român. Îmi este foarte greu să mă uit la firul ăsta, de 8 zile. Avem de a face cu niște criminali, cu niște complici din toate instituțiile statului ăsta odios care nu au reușit să o protejeze. Dacă se dovedește că a fost ucisă, mor de gât cu toți cei care din Craiova, Caracal, București protejează aceste rețele de trafic de ființe umane și profită și ei, uneori, de fete. Este foarte dureros să vezi așa ceva. Eu am sperat, în primele zile, foarte mult. Eu le spun celor care au ucis, nu celui care a ucis-o, că am făcut publice doar 1% din informațiile pe care le am. Unele le-am dat la Parchet, pe altele le voi da. Oamenii care acționează în zona aceea sunt protejați politic. Sunt convins că acei procurori și polițiști știau lege, dar l-au lăsat pe acest nenorocit să își acopere urmele, să scape basma curată. Nu las lucrurile așa, până nu plătește ultimul vinovat, nu Dincă psihopatul, ci cei care duc fetele în diferite țări.”, a spus Cumpănașu, la Românja TV.