În ultimele trei decenii, arma de război cu semnătura Americii a fost racheta Tomahawk Land Attack, sau TLAM. A ajutat la prăbușirea apărării antiaeriane din Irak și Libia și a devenit un instrument preferat de influență politică pentru mai mulți președinți, scrie publicația NationalInterest.
Greu de spus însă ce s-ar fi întâmplat dacă Statele Unite ar fi renunțat la TLAM în negocierile de control al armelor cu URSS.
TLAM a fost prima rachetă de croazieră lansată de pe o navă sau submarin. Rachete de croazieră anti-nave rudimentare au început să apară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1960, Marina sovietică înarma fiecare navă cu ASM (Subsonic Anti-Ship Missile). Dar rachetele de croazieră de precizie cu atac terestru sunt mai complicate decât rachetele anti-navă. Țintele interioare sunt mult mai dificil de găsit, iar terenul mai greu de evitat.
În consecință, a fost nevoie de ceva timp ca SUA să dezvolte o rachetă care putea lovi interiorul unei țări cu o mare precizie. TLAM a folosit un sistem de cartografiere a terenului care i-a permis să recunoască contururile de pe Pământ, apoi să decidă cum să-și modifice cursul.
SUA au început să stăpânească această tehnologie și de atunci au folosit rachetele Tomahawk cît mai des. Prima utilizare operațională a TLAM a venit în timpul Războiului din Golf, din 1991, când Marina SUA a lansat 288 de rachete Tomahawks împotriva țintelor irakiene, de pe nave de suprafață și submarine.
De altfel, Tomahawk-urile și-au făcut apariția în aproape fiecare conflict în care Statele Unite au intrat începînd cu anii ’90. TLAM-urile pot provoca daune semnificative fără niciun risc pentru avioanele și piloții americani și pot atinge ținte de la peste o mie de km distanță.
Datorită dimensiunilor relativ mici și capacității lor de a zbura jos, sunt greu de doborât. Pot distruge rețelele de apărare aeriană și pot „trimite mesaje” despre puterea SUA.
Și mai important, TLAM a umplut un gol semnificativ în capacitățile militare ale SUA, oferind Marinei capacitatea de a lovi ținte inamice stabilite fără a risca pierderea aeronavelor și a echipajului aerian.
Dacă SUA nu ar fi avut TLAM-uri disponibile la începutul anilor ’90, Forțele Aeriene ar fi putut invoca necesitatea unui avion Stealth capabil să pătrundă mai bine spațiul aerian contestat. B-2 a fost o opțiune mai scumpă decât TLAM, dar în conflictele convenționale poate îndeplini o misiune similară.
Concluzie: racheta Tomahawk este simbolul puterii militare din epoca post Războiului Rece. A distruge ținte cât mai ieftin, fără riscuri, a fost un semnul distinct al politicii militare americane încă din anii 1990. Iar fără TLAM, Statele Unite ar fi putut să nu mai simtă nevoia să intervină în conflictele din întreaga lume.