Premierul României, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit cu Papa Francis. În timpul audienței private, cei doi și-au oferit cadouri simbolice pentru acest eveniment foarte important pentru țară, marcat de vizita Suveranului Pontif.
Viorica Dăncilă i-aoferit lui Papa Francisc un ceas confecționat manual de către Augustin Matei. Pe cadran sunt incluse mai multe elemente inedite, respectiv imaginea Sf. Francisc de Assisi, o rocă din Argentina (rodocosit), pentru că Papa Francisc este de origine argentinian; o rocă vulcanică din Etna și o fărâmă de pământ românesc. Pe spatele ceasului este inserată o bucată de malachit – o rocă albastră care ar fi fost folosită la realizarea albastrului de Voroneț. Pe lângă ceas, Papa a mai primit cadou de la Viorica Dăncilă și Albumul Biserica Romano-Catolica din Romania: istorie, spiritualitate și patrimoniu.
Papa Francisc i-a oferit și el cadouri premierului României, respectiv o medalie, mai multe cărți și un document.
„Aceasta este o mică bibliotecă – Bucuria Evangheliștilor, Familia, Cum să avem grijă de mediu, Sfințirea și Tinerețea”, i-a transmis Papa Francisc șefului Executivului.
„Şeful Executivului a mulţumit Sanctităţii Sale pentru atenţia generoasă pe care o acordă relaţiilor cu România şi a evocat întrevederea avută cu ocazia vizitei la Vatican, din luna mai a anului trecut. Totodată, premierul României şi-a exprimat bucuria pentru călătoria apostolică în România a Sfântului Părinte, aşteptat cu multă căldură şi speranţă de poporul român şi a subliniat semnificaţia deosebită a vizitei Sanctităţii Sale, în contextul exercitării de către România a mandatului Preşedinţiei rotative Consiliului Uniunii Europene, al împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului şi a 20 de ani de la vizita istorică a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea”, anunţă Guvernul.
Întâlnirea dintre Papa Francisc și Viorica Dăncilă poate fi văzută aici.