FasTracKids este un program educaţional adresat copiilor între 3 şi 8 ani. Revista americană Entrepreneur Magazine a desemnat-o franciza educaţională pentru copii numărul 1 în lume.
Din punct de vedere financiar, investiţia totală iniţială pentru preluarea programelor de training FasTracKids în sistem de franciză porneşte de la aproximativ 33.000 de dolari, din care taxa de intrare în reţea este de 22.000 de dolari, la care se adaugă alte costuri de start-up: taxa de acces la pachetul educaţional principal (7.500 de dolari), achiziţia sălii şi costuri ale amenajării spaţiului, materiale (suport de curs), campania de lansare etc. La acestea se mai adaugă costurile de training iniţial în Denver, care se ridică la 1.000-2.500 de dolari.
FasTracKids foloseşte metode de predare creativă (aşa-numitul „zigzag educaţional“, care constă în schimbarea frecventă a subiectului propus atenţiei, pastrând însă o continuitate a obiectivului educaţional). Programul abordează în limba română 12 teme de studiu: Comunicare, Tehnologie, Creativitate, Scopuri şi Obiective în Viaţă, Literatură, Artă şi Teatru, Biologie, Astronomie, Matematică, Ştiinţele Naturii, Ştiinţele Pământului şi Economie, în sesiuni de câte două ore, o dată pe săptămână, timp de doi ani. Copiii învaţă prin experimente, prezentări filmate, discuţii, jocuri de rol, activităţi practice şi jocuri atractive. Sălile de curs sunt dotate cu un sistem inovator format din board interactiv, videoproiector, computer şi camere de filmat, similar cu cel folosit la universităţi ca Harvard, Oxford sau MIT. FasTracKids şi FasTracKids Enrichment Center SM au fost lansate oficial în România în colaborare cu Serviciul Comercial al Ambasadei SUA, pe 20 martie 2007.
Programul pune accent pe dezvoltarea abilităţilor fundamentale de viaţă, ca gândirea creativă, comunicarea şi vorbirea, transferul cunoştinţelor în practică, lucrul în echipă, luarea de decizii, rezolvarea de probleme şi leadership. În plus, FasTracKids le va oferi părinţilor şi servicii de evaluare psihologică a copiilor, folosind experienţa unor specialişti recunoscuţi şi instrumente de evaluare la standarde internaţionale.
Pentru detalii, accesaţi secţiunea Afaceri Mici unde puteţi să transmiteţi francizorului candidatura dvs.