Faţa ascunsă a lui Bill Gates, care ar fi complotat pentru a-i reduce partea cofondatorului companiei Microsoft, este dezvăluită într-o autobiografie care a fost publicată de fostul său asociat, Paul Allen.
Într-un interviu acordat emisiunii ’60 Minutes’, a televiziunii CBS care a prezentat nişte extrase înainte de difuzarea completă duminică, Paul Allen asigură că această carte ‘Idea Man’ nu este ‘o răzbunare’ împotriva lui Bill Gates, al doilea om cel mai bogat din lume şi unul din cei mai mari filantropi ai planetei.
În cartea sa, Allen spune că povestea Microsoft începe cu o reclamă la un calculator pe care el și Bill Gates au văzut-o în 1974. Celor doi le-a venit ideea să creeze un sistem de operare pe care să-l adapteze pentru Altair 8080.
Prima mare piață a Microsoft, așa cum reiese din cartea lui Paul Allen, a fost Japonia. În 1990, compania celor doi avea deja un venit de 2,4 milioane de dolari.
În 1980, cei doi îl angajează pe un fost coleg al lui Bill Gates de la Universitatea Harvard, actualul director general Steve Ballmer, pentru a gestiona compania. Doi ani mai târziu, când lui Allen i se descoperă maladia Hodgkin, el se opune unei decizii a grupului şi se gândeşte să plece.
În decembrie 1982, Allen surprinde o discuţie între Gates şi Ballmer pentru a-i diminua acţiunile ce-i reveneau, ceea ce îl face să părăsească Microsoft. Gates i-a oferit 5 dolari pentru a-i răscumpăra acţiunile, Allen a cerut 10, iar în lipsa unui acord a rămas acţionar. De unde şi averea lui actuală: ocupă locul 57 pe lista celor mai bogaţi oameni ai lumii.
Allen a spus că a crezut întotdeauna că îşi vor împărţi societatea 50/50: ‘Dar Bill avea altă idee în minte, şi-a rezervat 60% pentru că ar fi realizat o parte mai mare din munca de programare. Când programul a fost cedat grupului NCR, în schimbul a 175.000 de dolari, M. Gates a revendicat 64%. ‘Aş fi putut să negociez, dar nu eram motivat’, povesteşte Allen.