A fost alertă vineri noaptea în Capitală. O tânără în vârstă de 16 ani a sunat în repetate rânduri la numărul de urgenţă 112 şi le-a relatat polițiștilor că este ținută cu forța într-un apartament. Ea a oferit detalii oamenilor legii și le-a spus că a fost luată cu forță cu o mașină și este sechestrată într-un apartament, la etajul doi, în cartierul Dr. Taberei din Capitală.
În cele din urmă ea a fost găsită în parcarea unui supermarket, fix în zona în care susținea că este sechestrată. Ea ar vrut să facă o farsă autorităților și ar fi vrut să se răzbune și pe iubitul ei. În cele din urmă a fost dusă la secție pentru audieri iar familia ei riscă o amendă de 500 de ron.
În ciuda acestei farse, episodul de vineri seara a readus în discuție o temă care a explodat imediat după tragedia de la Caracal. Mai exact, capacitatea autorităților de a reacționa și a soluționa în timp record solicitările de acest gen și ce schimbări s-au produs în această lună.
În acest caz, fata a sunat de 13 ori la 112 și a vorbit dat detalii ore bune. La fața locului s-au deplasat 40 de polițiști, care au patrulat zona și au intrat în fiecare scară de bloc. Căutările au încetat abia după 8 ore, când minora a fost găsită și s-a stabilit că totul a fost o glumă proastă.