"Odată cu deblocarea fermierilor din control, noi am avut 57.000, la ora aceasta avem fizic autorizaţi pe ordine de plată 40.120. De luni s-au autorizat şi au trecut în plată 238 de milioane de euro. Zilele acestea lucrăm practic pe diferenţa de fermieri. Este în continuare un obiectiv important, dar mergem în continuare şi pe partea de partea de zootehnie. Noi mai avem în sens concret circa 30.000 de fermieri care sunt în continuare pe partea de a primi plăţi de la APIA. Noi mai avem la ora actuală doar 5% din total fermieri pe vegetal, care nu au intrat în procedură efectivă de plată, dar în luna iulie vrem să finalizăm", a precizat Faur. 

De asemenea, Faur a menţionat că primele plăţi în zootehnie pe ajutorul naţional tranzitoriu la bovine de carne şi de lapte – ANT 7 şi ANT 8 – vor începe efectiv săptămâna viitoare. 

"Astăzi pregătim sistemul informatic ca să începem plata ajutorului naţional tranzitoriu la bovine de carne şi lapte, iar primele plăţi încep efectiv săptămâna viitoare", a subliniat Faur. 

În ceea ce priveşte plăţile la ovine, respectiv pe ANT 9, şeful APIA a afirmat că în jurul datei de 12 iulie va începe controlul administrativ.