Producătorul francez de componente auto Faurecia, prezent şi în România, se aşteaptă la un impact limitat al scandalului în care este implicat cel mai mare client al său, Volkswagen (VW), transmite Reuters.
Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA).
Faurecia a precizat că vânzările sale de componente pentru maşinile VW cu motor diesel se ridică la 160 milioane de euro în timp ce vânzările totale ale companiei franceze în 2014 s-au situat la 14 miliarde de euro.
Din suma de 160 milioane de euro, Faurecia a vândut componente de 10 milioane de euro pentru maşinile comercializate de VW în America de Nord.
'Majoritatea programelor nu au fost modificate. Dacă VW îşi reduce activitatea, ne vom redresa datorită celorlalţi clienţi', a afirmat directorul financiar al Faurecia, Michel Favre.
Faurecia, care este deţinută în proporţie de 51% de producătorul auto francez PSA Peugeot Citroen, a anunţat că vânzările sale în trimestrul trei din 2015 au crescut cu 8,3%, la 4,749 miliarde de euro, deoarece redresarea din Europa a compensat încetinirea din China.
În schimb, grupul german Leoni, specializat în producţia de cabluri auto, care deţine fabrici şi în România, şi-a redus estimările privind veniturile şi marjele de profit, în 2015 şi 2016, deoarece 'vânzările către unii clienţi nu vor fi probabil la nivelul previzionat anterior'. Compania nu a specificat la ce clienţi se referă şi a refuzat să facă referire la Volkswagen, apreciind că ar fi 'o speculaţie' crearea unei astfel de conexiuni.
'Cazul Volkswagen nu are nimic de-a face cu ajustările estimărilor noastre', a declarat un purtător de cuvânt al companiei, Sven Schmidt, adăugând că nu vede un impact al scandalului VW asupra afacerilor Leoni.
Analiştii avertizează, însă, că Volkswagen va încerca să facă presiuni asupra furnizorilor săi încercând să-şi reducă costurile.
'Evident, VW trebuie să facă economii substanţiale şi va încerca să realizeze acest lucru prin intermediul furnizorilor. Am dubii că va reuşi să aibă succes, furnizorii germani sunt prea mari pentru ca VW să-şi dicteze condiţiile, cazul Continental şi Bosch, sau prea mici pentru a supravieţui în cazul reducerii veniturilor', a apreciat Ferdinand Dudenhoeffer, profesor la centrul de cercetare auto de la Universitatea Duisburg.
Volkmar Denner, şeful furnizorului german de piese auto Robert Bosch GmbH, a declarat că până acum nu vede nici o schimbare a pieţei maşinilor diesel în urma scandalului VW. Acesta a adăugat că VW nu a demarat discuţii pentru a solicita preţuri mai scăzute, după ce presa a anunţat că VW intenţionează să facă economii de trei miliarde de euro pe seama furnizorilor săi.
Luna trecută, Bosch a anunţat că a livrat componente (aşa numitele sisteme de injecţii common rail) pentru maşinile diesel Volkswagen pe care ar fi fost instalate în SUA sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.
'Noi producem componente conform specificaţiilor primite de la Volkswagen. Responsabilitatea pentru aplicarea şi integrarea componentelor este de competenţa Volkswagen', se arată în declaraţia Bosch.
Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Potrivit unor surse interne, VW ar putea înregistra pierderi pe ansamblul acestui an deoarece va suporta cea mai mare parte a costurilor provocate grupului Volkswagen de scandalul falsificării testelor de poluare. Volkswagen a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor acestui scandalul, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW.
În România, la Blaj, Bosch a inaugurat în 2007 două unităţi de producţie pentru tehnică liniară şi o unitate de producţie în domeniul auto. În 2014 a fost inaugurat şi un centru de dezvoltare şi cercetare pentru tehnologia auto. La Blaj compania are 1.200 de angajaţi, la care se vor adăuga alţi 300, iar până în 2020 firma doreşte să ajungă la 2.000 de salariaţi. Pe plan global, Bosch are peste 300.000 de angajaţi şi 350 de filiale în mai mult de 50 de ţări.
SURSA: Agerpres