Alexandru Rafila a reacționat după ce FBI a susținut că, cel mai probabil, COVID-19 provine dintr-un laborator controlat de guvernul chinez. În paralel, avocatul Gheorghe Piperea a cerut sancționarea Chinei.
Alexandru Rafila a vorbit pe marginea declarației publice făcute de FBI, potrivit căreia, virusul COVID-19 ar fi scăpat din laborator. El a spus că nu este rolul Ministerului Sănătății să se ocupe cu astfel de lucruri.
Mai exact, Rafila a arătat că el nu este abilitat să facă astfel de anchete și că nu are prevăzut în program așa ceva.
„Să verific ce anume? Să verific dacă virusul din China este în laborator sau din altă parte? Nu pot să fac acest lucru. Asta trebuie să fie o decizie care trebuie luată la nivelul Guvernului și dacă există constatări referitoare la lipsa de intervenție sau o intervenție excesivă în acea perioadă. Eu nu am în program așa ceva, dar sigur că dacă sunt elemente care pot să fie puse în discuție, există instituții ale statului care pot să genereze astfel de proceduri, dar nu este rolul Ministerului Sănătății se ocupe cu așa ceva”, a spus Alexandru Rafila.
Piperea susține sancţionarea Chinei
Pe de altă parte, avocatul Gheorghe Piperea a cerut sancţionarea Chinei, explicând că, dincolo de responsabilitățile juridice, există o responsabilitate etică a celor care s-au considerat nu doar oameni de știință, „ci și oameni de știință inexpugnabil, care nu pot să fie supuși”.
„Ce vreau însă să vă spun este că, dincolo de responsabilitatea juridică, politică, eu când am auzit prima dată această poveste și asta se întâmpla în mai 2021, că nu e de ieri, de astăzi, din mai 2021, este această suspiciune. Am spus dacă se adeverește, chit că este un simplu accident, China ar trebui să fie trimisă pur și simplu înapoi în Evul Mediu, pentru că a făcut nu numai să moară 7 milioane de oameni, cifra pe care anunță o anunță OMS, dar a distrus pur și simplu lumea, nu numai din punct de vedere economic, ci și din punctul de vedere al drepturilor”, a spus avocatul.
FBI acuză că virusul COVID-19 provine dintr-un laborator din China
Aceste reacții vin după ce directorul FBI, Christopher Wray, a declarat că instituția pe care o conduce crede că cel mai probabil virusul COVID-19 provine dintr-un laborator controlat de guvernul din China. El a susținut că autoritățile din China „au făcut tot posibilul pentru a zădărnici și obstrucționa” eforturile de identificare a sursei pandemiei globale. Însă, China a negat existența unei scurgeri în laboratorul din Wuhan și au calificat această acuzație drept defăimătoare.
Anunțul șefului FBI a venit la numai o zi după ce ambasadorul SUA în China a cerut ca țara să fie „mai cinstită” cu privire la originile COVID-19.