Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, este suspectat într-o anchetă a FBI. El este bănuit de utilizarea unor informații clasificate și informații Strict Secrete de Importanță Deosebită, care au subminat obiectivele Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, precum și interesele SUA în România și Balcani, susține jurnalistul Liviu Alexa.
Ceea ce a atras atenția ofițerilor FBI este utilizarea de către generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă a unor resurse informaționale și umane. Ele au fost dobândite de cei doi lucrând la SRI și fiind în relație cu agențiile de informații americane.
Florian Coldea, urmărit de FBI
„Viața generalului SRI în rezervă Florian Coldea a cunoscut în ultimii 7 ani o ascensiune incredibilă. A devenit „pe față” milionar, implicându-se cu o mare lejeritate în diverse afaceri dubioase din România și acumulând zeci de milioane de euro din „consultanță”, lăsând impresia, și chiar afirmând deschis, că are protecție de la cel mai înalt nivel: americanii”, a spus acesta.
Americanii și-au pierdut de mult încrederea în Florian Coldea și acum îl urmăresc intens, deoarece, din perspectiva lor, el a făcut greșeli majore. Pentru aceasta, a fost trimis FBI-ul în acțiune. Suspiciunile legate de Florian Coldea sunt legate si de conexiunile sale cu Serviciile Secrete Franceze. Pe listă se află și reprezentarea unor companii importante din Franța pe piețele din România și Balcani.
Conform informațiilor, în ultimii ani, Florian Coldea a utilizat resursele rezerviștilor loiali. De exemplu, a început să promoveze interesele conglomeratului militar francez MBDA.
Fostul șef al SRI îi consideră pe americani vinovați de plecarea sa din fruntea serviciului de informații
La întrebarea care este explicația acestei mișcări a fostului șef de la SRI, răspunsul este mai amplu. Acesta ar fi supărat și îi consideră pe americani vinovați de plecarea sa din fruntea SRI. Fostul șef al SRI le-ar spune tuturor cu care intră în contact câte a făcut el pentru “americani” și pentru președintele Iohannis. Acum, el și-ar construit în detaliu planul de revenire. El s-ar visa șef civil al SRI.
Florian Coldea s-ar fi aruncat în brațele serviciilor secrete franceze. El a fost decorat de Franța pentru „merite secrete” în sprijinul intereselor franceze în România. Această legătură strânsă i-a permis să își folosească rețeaua de influență în beneficiul companiilor franceze.
Fostul șef al SRI a fost activ în promovarea altor interese franceze, cum ar fi EADS pentru achiziția de elicoptere și Naval Group pentru achiziția de corvete militare. El a folosit informațiile privilegiate obținute în calitate de prim-adjunct al SRI pentru a sprijini aceste companii, subminând competiția americană.
Beneficiază de protecția contrainformativă a francezilor
Un alt exemplu este implicarea sa în contractele de armament. În acest caz, unde a favorizat MBDA în detrimentul companiei americane Raytheon. Într-un caz specific, fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, a fost influențat să favorizeze oferta franceză. Florian Coldea a utilizat relațiile sale pentru a forța decizia în favoarea MBDA. Această acțiune a făcut parte dintr-o strategie mai amplă de a diminua influența americană în sectorul de apărare românesc.
Pentru a se proteja pe el și afacerile sale de „consultanță,” Coldea își cumpără o casă în Franța pe numele lui Neidoni. El își organizează întâlnirile pe yachturi în sudul Franței pentru a beneficia de protecția franceză și pentru a se feri de ochii curioșilor. Florian Coldea beneficiază de protecția contrainformativă a prietenilor francezi, foști și actuali membri ai serviciilor franceze. În acest mod, încearcă să se ascundă de ochiul vigilent al serviciilor americane.
Ordinul primit de Coldea
Acesta vrea să păstreze secretul relațiilor cu patronii francezi dintr-un motiv simplu. A primit un ordin de importanță strategică: să conducă, să influențeze și să orienteze strategia de apărare a României către clienții francezi.
„Am vești interesante pentru presa româneasca, aia de tip UM. Protectorul lui Coldea din FBI a intrat la bulău. Charles McGonigal a fost seful Contrainformațiilor din FBI, un vânător de spioni. Ei bine, chiar americanii l-au doborât după ce l-au prins că își vindea “consultanța” premierului Albaniei, Edi Rama”, spune Liviu Alexa.
Acesta a arătat că în rechizitoriul procurorilor americani apare și un nume interesant: Dorian Ducka, “fixerul” premierului Albaniei. Acesta este prieten foarte bun cu Florian Coldea, fiind chiar “recrutatorul” lui pentru afaceri murdare. Dar daca v-as spune ca domnul Coldea îl “consulta” si el pe premierul Albaniei pentru suma de 7000 de euro pe luna?
Americanii sunt hotărâți să îl aducă în fața justiției. FBI-ul a intensificat eforturile pentru a-l aduce pe Florian Coldea în fața justiției. Investigația sa acoperă multiple aspecte, de la utilizarea ilegală a informațiilor clasificate până la subminarea intereselor americane în România și Balcani. Această anchetă complexă reflectă determinarea SUA de a proteja interesele strategice și de a asigura stabilitatea și integritatea parteneriatelor sale internaționale.