FCSB a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o în finală pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Dennis Man (65), care a trimis mingea în poartă, după o minge bâlbâită de apărarea covăsneană la centrarea lui Florinel Coman.
FCSB şi-a trecut în palmares al 23-lea său trofeu al Cupei României, la meciul de debut al antrenorului Anton Petrea pe banca tehnică. ”Roş-albaştrii” au jucat prima finală după cea din 2015, când învingeau Universitatea Cluj cu 3-0 pe Arena Naţională.
Prima ocazie a meciului s-a consemnat în min. 22, când Coman a trimis puţin alături din lovitură liberă de la 22 de metri. Ovidiu Popescu (30) a şutat peste poartă, iar Man (35) a trimis şi el peste transversală din poziţie ideală. Sepsi a avut o singură situaţie periculoasă, însă centrarea lui Carnat (37) a trecut prin faţa porţii.
FCSB a jucat mult mai bine după pauză, profitând şi de o scădere în jocul echipei covăsnene.
Moruţan a avut o acţiune personală reuşită, încheiată cu un şut puternic pe centrul porţii, dar portarul Niczuly a respins în corner (54). FCSB putea deschide scorul în min. 57, când Panţîru a încheiat o acţiune cu şut violent în bară. FCSB a marcat în min. 65, prin Man, iar victoria echipei bucureştene a fost facilitată şi de eliminarea lui Bouhenna (79), care a încasat două cartonaşe galbene în decurs de doar câteva minute, scrie Agerpres.
Sepsi OSK a avut şansa de a trimite meciul în prelungiri, dar Florin Tănase a respins salvator din faţa lui Celea (84). FCSB putea câştiga şi mai clar, dar a irosit câteva şanse de contraatac pe final, iar Coman (90+1) a ratat o ocazie bună, şutând pe lângă poartă la finalul unei acţiuni personale.
Aceasta a fost prima finală care s-a desfăşurat fără spectatori.
Sepsi OSK a jucat în premieră finala Cupei României.
Victoria obţinută de FCSB este sinonimă cu calificarea în preliminariile Europa League atât a echipei bucureştene, cât şi a formaţiei FC Botoşani.
Înaintea fluierului de start al finalei a fost ţinut un minut de reculegere în memoria tuturor românilor care şi-au pierdut viaţa de la începutul pandemiei, dar şi în memoria fostului preşedinte CCA, Dan Petrescu. Momentul a fost urmat de aplauze pentru toţi eroii din linia întâi, cărora le-a fost dedicat şi un banner: ”FINALA CUPEI se joacă azi pentru voi. În pandemie şi totdeauna, EROI!”
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FCSB 0-1 (0-0)
Au marcat: Dennis Man (65).
Ploieşti, Stadion ”Ilie Oană” – fără spectatori
Cupa României – finala
Au evoluat echipele:
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly – 88. Radoslav Dimitrov (14. Tomas Diaz, 75), 29. Rachid Bouhenna (căpitan), 4. Răzvan Tincu, 96. Florin Ştefan – 13. Ronaldo Deaconu, 8. Gabriel Vaşvari, 23. Anass Achahbar (6. Daniel Celea, 83) – 27. Nicolae Carnat (10. Lorand Fulop, 46), 25. Goran Karanovic (18. Pavol Safranko, 46), 11. Marius Ştefănescu (99. Balazs Csiszer, 75). Antrenor: Leo Grozavu.
Rezerve neutilizate: 95. Csongor Fejer – 5. Lorant Kovacs, 7. George Dragomir, 21. Peter Gal Andrezly.
FCSB: 99. Andrei Vlad – 2. Valentin Creţu, 4. Andrei Miron, 17. Iulian Cristea, 3. Ionuţ Panţîru (28. Alexandru Pantea, 90) – 23. Ovidiu Popescu, 27. Darius Olaru (11. Ovidiu Moruţan, 46), 20. Ionuţ Vînă (19. Adrian Petre, 46) – 98. Dennis Man, 10. Florin Tănase (căpitan), 7. Florinel Coman (25. Ovidiu Perianu, 90+3). Antrenor: Anton Petrea.
Rezerve neutilizate: 33. Răzvan Udrea – 22. Cristian Dumitru, 29. Andrei Vlăduţ Pandele, 31. Andrei Istrate, 92. Adrian Niţă.
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – FRF
Cartonaşe galbene: Tănase (58), Bouhenna (77, 79).
Cartonaş roşu: Bouhenna (79).