Meciul FCSB – Nordsjaelland, care va avea loc joi, pe data de 10 august, nu se va disputa pe Stadionul Ghencea. Cel mai probabil, se va juca pe Stadionul Arcul de Triumf, Arena Națională fiind indisponibilă după ce a găzduit concerte în luna iulie și i s-a înlocuit suprafața de joc.

FCSB – Nordsjaelland nu se va disputa în Ghencea

Luni, pe data 7 august, s-a făcut predarea stadionului din Ghencea de FCSB către cei de la CSA Steaua, după ce vicecampioana a solicitat un răspuns oficial la cerința de a juca acolo împotriva danezilor în cupele europene. În urma inspecției terenului de joc nu s-au constatat pagube aproape de niciun fel, dar Ministerul Apărării a refuzat cererea celor de la FCSB, transmițând că nu se mai pune problema să le mai închirieze stadionul.

Cu toate acestea, patronul FCSB, Gigi Becali, încă nu renunță la posibilitatea de a evolua pe Stadionul Ghencea împotriva danezilor de la Nordsjaelland.

„Trebuia să anunț azi UEFA unde jucăm, până la 12. Acum mă zbat, mă lupt, să văd ce fac. Ei (n.r. – cei de la CSA Steaua) sunt supărați că au zis Șut și Compagno «Steaua».

Și că de ce au spus suporterii că în Ghencea e casa lor. Încercăm să vedem dacă putem rezolva ceva”, a declarat latifundiarul pentru GSP.

Motivele pentru care CSA Steaua refuză să mai închirieze Stadionul Ghencea

Se pare că CSA Steaua ar fi refuzat din cauză că FCSB ar fi încălcat contractul prin care s-a angajat să nu-și aroge faptul că FCSB e Steaua. Amintim că marca Steaua a fost pierdută definitiv în anul 2014. „Pagina de Twitter a clubului se numește FCSB (FC Steaua București)”, au notat cei de la CSA Steaua.

Dar pagina la care aceștia fac referire nu aparține clubului patronat de Gigi Becali. Din site-ul oficial al FCSB, linkul care te redirecționează către Twitter deschide o pagină care se numește pur și simplu FCSB.

Iar acesta nu a fost singurul argument prezentat de CSA Steaua. La dosar s-au adăugat, de asemenea, postări ale unor jucători din lotul FCSB în care ar fi apărut numele Steaua. Un exemplu ar fi afișul meciului de săptămâna trecută, de la confruntarea cu CSKA 1948 Sofia.