FCU Craiova vrea să înscrie pe piața transferurilor

Una dintre țintele prooritare ale FCU Craiova este Marius Marin, căpitanul naționalei U21 la Europeanul din Ungaria. Amintim că fotbalistul în vârstă de 22 de ani joacă la Pisa, are îl evaluează la peste un milion de dolari.

Propunerea Craiovei ar fi de aproximativ 500 000 de euro însă părțile vor continua să negocieze, potrivit informațiilor transmise de sport.ro

Marius Marin se află în Italia din anul 2016

„O sa surprindem pe multi, vrem sa aducem jucatori de prima liga din Belgia si chiar din Italia”, a declarat Adrian Mititelu Junior. Pe aceleași filiere a lucrat FCU și în ultimul an. Așadar, la Craiova au ajuns Paramatti sau Compagno, jucători trecuți prin ligile inferioare italiene, precum și belgienii Baeten și Huyghebaert.

Marius Marin se află în Italia din anul 2016. Acesta a trecut pe la Primavera lui Sassuolo, apoi a jucat la seniori pentru Catanzaro și Piza.

Ştiinţa vrea să-şi facă echipa de play-off

Chiar dacă abia a reuşit promovarea în Liga I, FCU Craiova are obiective îndrăzneţe. Campioana unie mari iubiri l-a instalat pe Adrian Mutu în funcţia de antrenor şi pregăteşte o serioasă campanie de transferuri. Până acum, l-a adus pe Juan Bauza de la Miercurea Ciuc.

Pe lista oficialilor Ştiinţei se mai află jucători cu nume din Liga I. Alb-albaştrii îi vizează pe Iasmin Latovlevici şi Alex Chipciu de la CFR Cluj, pe Raul Rusescu de la Clinceni, dar şi pe Sefas Malele de la FC Argeş. De asemenea, s-ar dori şi înregimentarea mai multor fotbalişti străini cu experienţă.

Ţintele sunt din mai multe campionate ale Europei ca Belgia sau Italia. Conducătorii Ştiinţei nu vor să dezvăluie deocamdată numele acestora pentru a nu face licitaţie cu alte cluburi care, la rândul lor, îşi doresc acei fotbalişti.

Sursă foto: Dreamstime