Atunci când eşti în pericol să rămâi în pană de benzină, încerci să menţii acceleraţia într-un punct în care raportul dintre consumul de combustibil şi viteza de deplasare este optim; strângi de volan, încremeneşti piciorul pe pedală şi tragi nădejde să ajungi cu bine la prima benzinărie. Este şi strategia de bun-simţ care ne-ar scoate teferi din tunelul crizei. Dacă însă pe şosea ne apare în faţă un vehicul care merge mai domol, reacţia obişnuită este să în
Atunci când eşti în pericol să rămâi în pană de benzină, încerci să menţii acceleraţia într-un punct în care raportul dintre consumul de combustibil şi viteza de deplasare este optim; strângi de volan, încremeneşti piciorul pe pedală şi tragi nădejde să ajungi cu bine la prima benzinărie. Este şi strategia de bun-simţ care ne-ar scoate teferi din tunelul crizei. Dacă însă pe şosea ne apare în faţă un vehicul care merge mai domol, reacţia obişnuită este să încetinim, majorând consumul de combustibil şi distanţându-ne de ţintă. Cu acelaşi consum de resurse, am putea să eliminăm obstacolul, depăşindu-l. Crisparea nu ne lasă să vedem oportunităţile, care întotdeauna vin din direcţia opusă instinctului de conservare. Cu atât mai mult când suntem la ananghie, gândim că mai binele este duşmanul binelui. Cui însă are ochi să vadă, criza îi furnizează o serie infinită de şanse, ocazii şi alibiuri.
Furnizorii ţin cu o mână de volum şi cu amândouă de cota de piaţă, pentru că rar găseşti prilej mai bun de expansiune ca acesta. Jucătorii abili urmăresc dansul titlurilor de valoare. Multinaţionalele fac acum lucruri pentru care până azi n-au avut destul timp sau motiv să le facă: reevaluează, restructurează, optimizează, revăd strategii, obiective, pieţe, produse. Eroarea pe care mulţi alţii o fac este că se silesc să se conserve în aceiaşi parametri, ca şi cum într-o bună zi vor relua lucrurile de unde le-au lăsat. Doar că întoarcerea nu se va produce instantaneu, ci va fi un proces de câţiva ani buni, iar la capătul lui vom avea surpriza să constatăm că nu ne-am întors în acelaşi punct.
Ar trebui să aterizăm într-un alt peisaj, din care să fi dispărut consumerismul bananier, pieţele strict speculative sau dirijate de distribuitori, căpuşele şi hoitarii companiilor de stat. Ne nefericim că am importat o gripă americană, făcându-ne a nu şti de cancerul care ronţăie din oasele economiei, administraţiei şi societăţii civile, ca şi din cerebelul mentalului colectiv. Sună paradoxal şi poate scandalos, dar ar trebui să ne dorim ca această criză să dureze suficient de mult cât să scuture zdravăn sistemul, redistribuind resursele şi reaşezând valorile după alte reguli decât cele din anii ‘90.