DILEMĂ Deşi evoluţiile înregistrate pe plan extern şi pe piaţa internă de energie indică drept iminente creşteri de preţuri la gaze şi energie, autorităţile, sub presiunea factorului electoral, caută cu disperare soluţii pentru evitarea majorărilor din toamnă. Oficial, e totul bine în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale preţurilor energiei şi gazelor. Autorităţile se feresc să facă vreo apreciere privind posibilele majorări ale preţurilor până la finele
DILEMĂ Deşi evoluţiile înregistrate pe plan extern şi pe piaţa internă de energie indică drept iminente creşteri de preţuri la gaze şi energie, autorităţile, sub presiunea factorului electoral, caută cu disperare soluţii pentru evitarea majorărilor din toamnă.
Oficial, e totul bine în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale preţurilor energiei şi gazelor. Autorităţile se feresc să facă vreo apreciere privind posibilele majorări ale preţurilor până la finele acestui an. Totul este în analiză, totul trebuie evaluat şi, oricum, chiar dacă se vor impune majorări, acestea nu vor depăşi rata anuală a inflaţiei. Cam aşa sună declaraţiile din acest moment ale responsabililor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Deşi dau asigurări că populaţia nu ar trebui să se mai aştepte la creşteri semnificative ale preţurilor în acest an, oficialii ANRE păstrează discret o rezervă în această privinţă. Gergely Olosz, preşedintele ANRE, a declarat că atât pentru gaze, cât şi pentru energie electrică, în prezent, se analizează modificările ce se impun.
„Vom încerca să protejăm consumatorul final“, a declarat Olosz. Sună bine, dar să vedem cum se va realiza acest lucru şi, mai ales, cu ce costuri. Pentru că, ceea ce nu a spus preşedintele ANRE este că, indiferent de rezultatele analizelor, deciziile de majorare a preţurilor vor fi dictate de politic şi nicidecum de factorul economic. Mai ales în ultima iarnă de dinaintea alegerilor parlamentare. Evoluţiile din ultimele luni, înregistrate atât pe plan intern, cât şi pe piaţa externă în sectorul energetic, arată cu claritate necesitatea creşterii preţurilor energiei şi gazelor în toamna acestui an, cel mai probabil de la 1 octombrie.
Nevoite să acopere deficitul de energie hidro cauzat de seceta din acest an – în condiţiiile unei creşteri abrupte a consumului – unităţile termo de producere a energiei au înregistrat în ultimele luni costuri mai mari faţă de estimările iniţiale. ANRE a anunţat că a primit deja o solicitare scrisă din partea complexului Rovinari, pentru a i se recunoaşte o serie de costuri. Cererea de majorare a preţului de producţie este argumentată de reprezentanţii complexului Rovinari prin necesitatea acoperirii costurilor de mediu şi a celor generate de scumpirea materiei prime. În acelaşi timp, s-a solicitat reducerea cantităţilor de energie electrică livrată pe piaţa reglementată. Ceea ce în mod clar ar însemna creşterea ponderii în coşul reglementat a cantităţilor livrate de centralele cu cele mai mari costuri aparţinând Termoelectrica. Lucrurile sunt similare şi la complexurile Turceni şi Craiova. Preţurile aprobate de ANRE în 2007 pentru energia vândută de cele trei complexuri pe piaţa reglementată sunt, în medie, de 106 lei/MWh la Rovinari, 127 lei/MWh la Turceni şi 154 lei/MWh la Craiova. Nici Termoelectrica nu stă mai bine la capitolul costuri, aceasta vânzând pe piaţa reglementată la un preţ mediu de 243 lei/MWh, în condiţiile în care costurile de producere depăşesc la anumite capacităţi 300 lei/MWh.
Déjà vu pe piaţa gazelor?
Surse din piaţă au precizat că funcţionarea sistemului energetic, în condiţiile de secetă şi de consum sporit din luna iulie, a avut influenţe de 3% în preţul reglementat pentru consumatorii captivi. Cum se previzionează prelungirea perioadei de secetă până la începutul lunii octombrie, creşterea preţului reglementat ar trebui să fie, la începutul lunii octombrie, de peste 10%, au precizat aceleaşi surse. Anul acesta a fost operată o singură majorare a preţului energiei electrice, în medie cu 3,9%, la 1 aprilie. Astfel, preţul mediu al energiei electrice la consumatorii casnici a ajuns la 317,3 lei/MWh.
Nu numai partea de producţie va genera creşteri ale preţurilor la consumatorii finali de energie electrică, ci şi tarifele de distribuţie. La finele acestui an, se vor recalcula tarifele de distribuţie şi vor fi incluse în viitoarele plafoane costurile societăţilor din sector pentru separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare.
Cât priveşte preţul gazelor, situaţia este şi mai complicată. În ultimul trimestru al acestui an, preţurile gazelor din import vor resimţi o parte din creşterile înregistrate în ultimele patru luni de cotaţia ţiţeiului. Referitor la preţul din producţia internă, autorităţile încearcă iarăşi o manevră de fentare a angajamentelor asumate faţă de UE. Preşedintele ANRE a declarat că, împreună cu Ministerul Economiei, va solicita amânarea termenului privind alinierea preţurilor gazelor din producţia internă la nivelul celor din import. România s-a angajat să realizeze această aliniere până la finele lui 2006. Ulterior, s-a obţinut o derogare până în 2008, pentru ca acum să se solicite o nouă prelungire a termenului. Riscăm astfel să ajungem într-o siuaţie similară cu cea din noiembrie anul trecut, când – deşi fosta ANRGN anunţase că nu vor mai exista modificări până la finele anului – preţurile la consumatorii finali au fost majorate, ca urmare a deciziei Petrom de a creşte preţul gazelor din producţia proprie. Şi în acest an autorităţile au avut un comportament ambiguu faţă de stabilirea unui calendar clar de majorare a preţului din producţia internă. Ceea ce înseamnă că Petrom poate decide aplicarea unei noi etape de majorare în această toamnă. Preţul de producţie al gazelor din producţia internă este 397,5 lei/1.000mc. În momentul când a fost stabilit, însemna circa 143 dolari/1.000 mc, iar acum acest nivel reprezintă aproape 173 dolari/1.000 mc. Astfel, autorităţile susţin că, practic, s-a respectat angajamentul de creştere anuală a preţului intern cu 25 dolari/1.000 mc. Creşterea preţului gazelor va duce automat la majorarea preţului energiei termice.
Gergely Olosz, preşedintele ANRE
Amânare «Încercăm, împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, să obţinem de la Uniunea Europeană o amânare a termenului de aliniere a preţului gazului din producţia internă la nivelul celui din import.»