Recuperarea economiei americane, aşteptată să înceapă în trimestrul al treilea din 2009, va fi „graduală şi extrem de înceată”, a declarat, marţi, un economist al Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), citat de Reuters. Efectele recentului cerc vicios, prin care pierderile băncilor au condus la îngreunarea accesului la creditare şi la cheltuieli de consum mai reduse, se atenuează, a precizat economistul Mary Daly într-o notă a instituţiei americane. Contin
Recuperarea economiei americane, aşteptată să înceapă în trimestrul al treilea din 2009, va fi „graduală şi extrem de înceată”, a declarat, marţi, un economist al Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), citat de Reuters.
Efectele recentului cerc vicios, prin care pierderile băncilor au condus la îngreunarea accesului la creditare şi la cheltuieli de consum mai reduse, se atenuează, a precizat economistul Mary Daly într-o notă a instituţiei americane.
Continuarea acestui trend de îmbunătăţire a situaţiei economice „depinde, în parte, de piaţa muncii, care continuă să se deterioreze”, a spus Daly.
Numărul şomerilor şi al celor care sunt nevoiţi să lucreze cu jumătate de normă este la cel mai ridicat nivel din 1982 şi urmează să mai crească până la sfârşitul anului.
Produsul Intern Brut al Statelor Unite, exprimat în termeni reali, ar trebui să avanseze cu 1% în trimestrul al treilea din 2009, urmând ca până la sfârşitul anului ritmul să se accelereze.
Oficialul Fed a estimat că presiunile asupra bugetelor autorităţilor locale şi ale statelor americane vor creşte în următoarea perioadă.
Economia Statelor Unite s-a contractat în primul trimestru cu 5,7%, într-un ritm inferior estimările guvernamentale de 6,1%.
SURSA: Mediafax