Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO) solicită Guvernului României deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenței de orice fel de la 1 iunie 2021, în condițiile în care până la această dată vor fi vaccinați 90% dintre angajații din domeniu, iar la nivel național vor fi 5 milioane de persoane vaccinate, se arată într-o informare transmisă de FIO.
Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, care reprezintă interesele sectorului ospitalității în contextul în care este afectat puternic de efectele crizei Coronavirus, sunt Horetim Timișoara, Horeca Transilvania Cluj, Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Dolj, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș și Organizația Patronală a Cârciumarilor Brașoveni.
”Industria ospitalității trece printr-un moment de cotitură. După ce s-a ratat sprijinirea sectorului după perioada de lockdown şi restricționarea discreţionară a activităţii timp de 1 an, este foarte important pentru mediul antreprenorial ca redeschiderea să se facă în cele mai bune condiţii. În acest spirit, susținem necesitatea redeschiderii în condiţii de siguranţă a industriei prin programul naţional de vaccinare. În acelaşi timp, solicităm guvernului să analizeze posibilitatea scoaterii sectorului HoReCa de sub incidența numărului de infectări la mia de locuitori, principala nevoie şi dorinţă a întregului sector”, a declarat Corina Macri, președintele Federaţiei Patronale a Industriei Ospitalităţii (FIO).
De asemenea, în urma demersurilor de consultare publică cu mediul de afaceri, inclusiv cu reprezentanții sectorului HoReCa, Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii a sintetizat șapte propuneri importante pentru industrie în acest moment, precizează sursa citată.
Propunerile făcute de FIO
Cele mai importante propuneri ale Federaţiei Patronale a Industriei Ospitalităţii (FIO) pentru Guvernul României:
- Deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenței de orice fel, întrucât nu există studii concrete care să demonstreze vreo legătură̆ între funcționarea restaurantelor și creșterea cazurilor de îmbolnăvire, majoritatea îmbolnăvirilor fiind generate de mediul profesional sau familial.
- Găsirea unor soluții de funcționare a industriei ospitalității în condiții de carantină și stare de alertă la fel ca hotelurile, magazinele alimentare, de bricolaj, supermarket-uri, mall-uri.
Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii (FIO) propune un program de funcționare restrâns în interiorul locațiilor și pe terase, grad de ocupare al meselor 50%, număr maxim de ocupanți la masă de 6 persoane etc;
În completare, FIO propune elaborarea unui ghid strict de condiții de funcționare pe perioada pandemiei, ghid pe care se obligă să îl aducă la cunoștința actorilor din domeniul Horeca, cu recomandare fermă de a-l respecta, nerespectarea lui impunând măsuri drastice financiare sau chiar suspendarea activității. - Reactivarea măsurii de sprijin financiar prin decontarea a 41,5% din salariul brut de incadrare a unui angajat care este reactivat în campul muncii cat si posibilitatea utilizării facilităților pentru angajați concomitent;
Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii apreciază ca fiind extrem de importante și binevenite măsurile propuse de guvern în anul 2020 și consideră că ar trebui continuate și în anul 2021. Măsura susținerii 41,5% din salariul brut a acelor angajați reactivați din șomaj tehnic în câmpul muncii este una care a produs rezultate reale. Pentru susținerea sectorului această măsură ar trebui continuată, alături de restul măsurilor deja aprobate. Totodată, având în vedere că există societăți cu mai multe puncte de lucru, în mai multe localități, toate fiind supuse unor restricții specifice, este necesară aprobarea utilizării facilităților pentru angajați simultan. Astăzi, o societate nu poate beneficia și de facilitatea de șomaj tehnic și de facilitatea pentru “kurzarbeit.” Acest lucru se aplica și pentru societăți care au doar un punct de lucru, dar, sunt afectate de faptul ca operează la o capacitate redusă.
- Introducerea unei facilități fiscale pe salarizare și creșterea salariului minim, similare celei din sectorul de construcții, pentru HORECA;
Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii propune introducerea unui plafon de 3000-3500 de lei și acordarea unor reduceri și scutiri de taxe pe muncă, similare cu scutirile acordate în sectorul de construcții, pentru o perioadă de 5 ani. Această măsură va aduce beneficii în sensul încurajării personalului calificat să rămână în țară, cât și eliminarea muncii la gri. Măsura ar ajuta nu doar la o relansare a sectorului, dar și la îmbunătățirea calității actului de turism și alimentație publică, permițând societăților din sector să fie mai competitive în atragerea forței de muncă calificate.
- Reducerea cu cel puțin 50% a tuturor taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021 și 2022 și reducerea TVA pentru livrarea preparatelor alimentare, de la 9% la 5%
Având în vedere că activitatea este mult redusă și că redeschiderea va fi extrem de dificilă, lupta industriei este acum pentru supraviețuire și păstrarea forței de muncă. Astfel, orice fel de ajutor va constitui un sprijin major pentru ca industria Horeca să poate rămâne la linia de plutire. - Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii solicită rambursarea rapidă a creanțelor reprezentând TVA, deblocarea Măsurii 2 și remedierea situației aferente Măsurii 3
Toate aceste măsuri și plata la timp a concediilor medicale plătite de angajator sau compensarea cu alte datorii față de bugetul de stat sunt măsuri de sprijin vitale pentru cei din industria ospitalității.
- Amânarea ratelor la credite precum și regândirea procesului de eșalonare a datoriilor provenite din taxe și impozite. Suspendarea executărilor silite pentru cei afectați de aceste restricții pentru anul 2021
Ratele trebuie amânate
Totodată, Federaţia Patronală a Industriei Ospitalităţii solicită reluarea discuțiilor cu sistemul bancar, a moratoriului public valabil până la 31.12.2020, și amânarea ratelor la credit pentru firmele din această industrie, până la relaxarea economiei și repornirea acestui sector, fără dată limită, până la declararea finalului pandemiei.
La inițiativa Hospitality Culture Institute, reprezentanții celor 7 organizații, din care fac parte peste 1.000 de antreprenori din ospitalitate, și-au unit forțele pentru a apăra interesele naționale ale unei industrii afectate grav de criza COVID -19 la nivel mondial.
Acest sector de activitate era format, anterior pandemiei Covid-19, din peste 40.000 de jucători: 18.000 unități de alimentație publică, 23.000 unități mixte de cazare și alimentație publică, aproximativ 500 agenții de turism și numeroși ghizi locali care au ca scop promovarea punctuală a fiecărei destinații turistice, universitare sau de business, precizează sursa citată.