Federația Română de Gimnastică (FRG) are de-a face cu o situație fără precedent. Este pentru prima dată în istoria activității sale când a fost nevoită să accepte donații internaționale și naționale pentru a-și asigura posibilitatea de a califica o echipă completă la Jocurile Olimpice. În urma anunțului, presa internațională a amintit de performanțele FRG și a explicat unde pot fi oferite donații.
„Federația Română de Gimnastică acceptă pentru prima dată donații internaționale și naționale pentru a ajuta gimnaștii români”, a notat site-ul WOGymnastika. Publicația a amintit și de faptul că donațiile pot fi realizate pe site-ul FRG.
„Gimnastica romanească, care a dominat cândva sportul, a trecut printr-o situație dificilă în ultimii ani. Au eșuat să califice o echipă întreagă la ultimele două ediții de Jocuri Olimpice”, scrie publicația.
Explicația oferită de președintele FRG
Dacă în urmă cu câțiva ani gimnastica din România se impunea în fața altor state în acest sport, în ultima perioadă sportivii se confruntă cu o situație precară. FRG nu a reușit să califice o echipă completă la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, motiv pentru care solicită sprijinul românilor în cadrul unei campanii de donații.
Amintim că organismul sportiv nu dispune în momentul de față de resurse financiare suficiente pentru competițiile naționale și pentru campionatul european, respectiv mondial, ambele reprezentând etape de calificare la Jocurile Olimpice. În acest context, președintele FRG, Carmencita Constantin, a atras atenția că situația în domeniul gimnasticii este cu adevărat gravă.
„Suntem într-o situație nefavorabilă total, având în vedere situația care a fost și războiul din Ucraina. Sunt în fața noastră zeci de ONG-uri care ajută copii, care au cauze dureroase de sărăcie și probleme sociale.
Și noi suntem într-o situație la fel de dureroasă, însă, pe domeniul nostru de activitate, confruntându-ne cu o subfinanțare istorică. Este singurul apel pe care îl facem – ne dorim ca lumea să încerce să vadă dacă rezonează. Nu cerem nimic altceva. Situația este gravă”, a declarat președintele FRG, Carmencita Constantin, pentru Evenimentul Zilei.
Mecanismul de donare este unul foarte simplu, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Pe front-page-ul federației de gimnastică sunt prevăzute fiecare dintre proiectele sportive alături de nevoia de buget pe care o prezintă. Unele dintre acestea sunt la nivel de loturi, în timp ce altele sunt organizate la nivel de cluburi. După primul click, în doar două minute, persoana care donează a terminat toate procedurile. Toată partea de formularistică este pregătită de FRG în relație cu ANAF.