Sindicaliștii din silvicultură au înaintat un set de propuneri pentru modificarea Codului Silvic, dar acestea au fost răstălmăcite în spațiul public, spune liderul Federației Silva, Silviu Geană. Propunerile au fost făcute pentru ca administratorii de păduri, dar și firmele de exploatare și prelucrare să poată depăși această perioadă de criză economică.
Președintele Federaţiei Sindicaliştilor din Silvicultură – Silva, Silviu Geană, a mărturisit într-o postare pe pagina sa de Facebook că unele amendamente propuse de federație au fost răstălmăcite în spațiul public fiind catalogate ca „tentacule ale mafiei pădurilor”.
„Astăzi am participat la dezbaterea on-line asupra PL-x 356/2020 – Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
Urmare opiniilor divergente exprimate cu privire la unele amendamente, s-a convenit ca discuțiile tehnice să fie purtate la nivelul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, într-o întâlnire prezidată de domnul secretar de stat pentru păduri Gelu Puiu ce va avea loc joi 2 iulie.
Federația Silva a înaintat din partea sindicatelor din silvicultură un set de propuneri pentru modificarea Codului Silvic prin care administratorii de păduri dar și firmele de exploatare și prelucrare să poată depăși această perioadă de criză economică.
Din păcate, unele din amendamentele propuse de Federația Silva au fost răstălmăcite în spațiul public fiind catalogate ca ”tentacule ale mafiei pădurilor”.
Între amendamentele propuse de Federația Silva, care au isterizat în ultimele zile ceva distinși domni, amintim pe cel considerat mai ”toxic”:
– eliminarea articolului (art. 60. alin. (5) litera f) Codul Silvic , care prevede că ”un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie”
DA, susținem acest amendament din respect pentru interesul național și pentru un sector greu încercat în aceste vremuri, DA, susținem acest amendament pentru protejarea celor peste 150000 de locuri de muncă și DA susținem acest amendament pentru că în contextul doborâturilor masive produse în anii 2018 – 2020 în zona Europei Centrale și de Vest suprapuse peste fenomenul uscării accentuate a pădurilor, a rezultat un excedent de masă lemnoasă pe piața europeană estimat la cel puțin 150-200 milioane mc!
După cum vedem cu toții, aplicarea acestei restricții pune în prezent în mare dificultate valorificarea masei lemnoase provenită din pădurile României, în condițiile în care tot mai multe firme aduc lemn de slabă calitate și infestat din Europa.
Adică pe românește, lemnul nostru putrezește în pădure sau zace cu lunile prin depozite și se degradează, în timp ce aducem în țară toate gunoaiele din pădurile europene, cu dăunători cu tot, ca bonus!
Prin eliminarea acestui prag arbitrar introdus, considerăm că va crește interesul tuturor procesatorilor din România, pentru achiziția de material lemnos autohton.
În situația în care această barieră nu va fi eliminată, întregul sector silvic va intra într-un blocaj fără precedent, care va afecta deopotrivă statul român, proprietarii de păduri, administratorii de păduri, firmele de exploatare, firmele de transport și firmele de prelucrare.
În timp ce toate statele europene afectate au în prezent ca principală preocupare să-și vândă lemnul, noi vrem doar să punem pădurile la ”conservat” și să cumpărăm lemn de la ei!”, a scris Silviu Geană pe pagina sa de Facebook.