"Solicităm Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri organizarea unei întâlniri de urgenţă în cadrul căreia să ne fie prezentate motivele care au condus la această decizie, măsurile care vor fi luate împotriva celor care se fac vinovaţi de situaţia economico- financiară dezastruoasă invocată de către Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica şi nu în ultimul rând măsurile care vor fi adoptate pentru eficientizarea activităţii companiei", scrie într-un comunicat al Federaţiei Sindicale Univers.
Totodată, federaţia sindicală cere MECMA să renunţe la contractele de vânzare a energiei electrice cu aşa – zişii "băieţi deştepţi", contractele oneroase de retehnologizare a grupurilor energetice de la Porţile de Fier 1, Porţile de Fier 2 şi de pe râul Olt şi de alte contracte de acest tip, care nu au făcut altceva decât să complice situaţia societăţii, dar şi să se ajungă în situaţia în care grupurile energetice retehnologizate să nu mai funcţioneze.
Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă.
Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi.
Printre motivele care au generat această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an şi pierderile înregistrate de companie. În plus, fluxurile de numerar s-au redus cu 27% în acest an iar datoriile cu termen scadent mai mare de 90 de zile au urcat la 470 milioane de lei. Pierderile financiare ale Hidroelectrica s-au majorat la 112 milioane de lei în primele cinci luni din acest an, faţă de 121 milioane de lei în 2011.
Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea.
Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.
Citeşte şi:
Cine e în spatele insolvenței Hidroelectrica, acțiune ce dă fiori bancherilor
Insolvenţa Hidroelectrica poate dura un an şi jumătate. Vezi sentinţa instanţei