Feli lanseaza „Du-te, dorule”, o piesa despre razbunare si vindecare post-iubire Așa cum actrița recunoaste, piesa aceasta este un tribut adus Mariei Tanase.
„Inspirata de „Cine iubeste si lasa”, de „Blestem” si de intreaga forta creatoare a muzei mele, Maria Tanase, am simtit sa-mi scriu si sa-mi cant o poveste reala de vindecare de iubire din trecutul meu.”, povesteste Feli imboldul care a impins-o sa creeze piesa-blestem „Du-te, dorule”.
„Dupa ce se termina o poveste de iubire, fiecare se vindeca in felul lui pentru a merge mai departe. Eu, dupa acest episod din trecutul meu, care mi-a ranit ego-ul, am simtit sa imi doresc aprig ca el, baiatul care-mi fusese iubit, sa nu poata fi fericit fara mine, sa nu scape usor de „fantoma” mea si sa ma vada pe mine in toate femeile care vor urma in viata lui.”, povesteste cu sinceritate Feli despre povestea reala care a inspirat-o in compunerea noii sale piese.
Cu „Du-te, dorule”, Feli a dat cartile vindecarii pe fata si a ales sa dezvaluie, prin muzica si versurile sale, ceea ce oamenii de obicei incearca sa ascunda: „De cele mai multe ori, oamenii vor sa para buni si sensibili chiar si atunci cand sunt raniti, insa adevarul ascuns in sufletul lor este ca nu simt sa fie atat de altruisti si sensibili cu persoana care i-a ranit. Avem cu totii o parte intunecata in noi, pe care trebuie sa o acceptam si sa o lasam sa iasa la iveala din cand in cand, ca sa ne eliberam si sa putem trece mai repede si mai usor mai departe.”, marturiseste artista despre lectia invatata in trecut.
Co-productie HaHaHa Production si Cat Music, „Du-te, dorule” are muzica si versurile compuse de Feli si Smiley, alaturi de producatorii Serban Cazan si Vladimir Coman-Popescu si mix&maxerul realizat de Lucian Nagy. Dupa primele 6 piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste”, lansate pana acum cu rasunet si succes rapid pe online si radio de catre Feli – „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Cand rasare soarele”, „Ma striga mama”, „Sus pe munte” sau ”Banii n-aduc fericirea” – proaspat lansata felie de viata „Du-te, dorule”, completeaza paleta de trairi si povesti reale care ii contureaza artistei Feli drumul uman si muzical parcurs pana astazi.