NETOPIA a luat naștere în anul 2003, din dorința de a integra tehnologia în domeniul plăților online și offline, pentru a construi un sistem de plată capabil să răspundă nevoilor afacerilor aflate în plină ascensiune, informează infofinanciar.ro.

Astăzi, 25.000 de comercianți folosesc serviciile și soluțiile NETOPIA Payments: plăți mobile, tranzacții online cu carduri bancare sau plăți prin SMS. Foarte important, NETOPIA este o companie 100% românească, bazată pe tehnologie de ultimă generație.

Ce mai vine de la NETOPIA

Despre ce se mai întâmplă la NETOPIA, am stat de vorbă cu CEO-ul companiei, Felix Crișan. Așa am aflat că veștile sunt bune. În ultimele 6 luni, s-au implementat mai multe funcționalități esențiale în platformă. Printre acestea se numără facilitarea activării plăților BNPL (Buy Now Pay Later) pentru comercianți în doar câteva click-uri, fără nici un efort de implementare.

”În momentul de față, parteneriatul BNPL este cu Oney, dar pregătim integrarea și cu alți furnizori, orice furnizor nou va fi disponibil pentru toți comercianții NETOPIA, la fel, fără nicio nevoie de integrare tehnică. De asemenea, am finalizat cu succes migrarea către noua consolă de administrare a tranzacțiilor pentru comercianți și am activat suportul pentru plăți Apple Pay și Google Pay, atât pe paginile de plată, cât și în aplicațiile lor proprii”, declară Felix Crișan pentru Capital.

Succesul este amestecul dintre tehnologie și mulțumirea clientului

CEO-ul Netopia crede că există două componente principale ale succesului.

” În primul rând, am fost aproape în permanență în avangarda tehnologiei – încercând să facem disponibile pentru partenerii noștri cele mai avansate modalități de interacțiune cu clienții lor (în ceea ce privește plățile, dar nu limitat la acestea). În al doilea rând, am încercat să fim deschisi la solicitările clienților – activând funcționalități suplimentare în platformele noastre, cum sunt cele care ușurează procesele de plată”, spune Felix Crișan.

Într-adevăr, atunci când vine vorba despre tehnologie, compania nu face niciun rabat. Spre exemplu, aplicația mobilPay Wallet a fost primul portofel digital multifuncțional din România.  Aceasta ne spune că și în acest an vom avea surprize de la Felix Crișan.

”Avem mai multe planuri care se adresează nevoilor partenerilor noștri legate de plățile online, dar și de procese adiacente. Dacă ne uităm la toată interacțiunea dintre un magazin online și un cumpărător, vedem că plata online reprezintă doar o mică parte a acestei interacțiuni, existând mulți pași, atât înainte cât și după plată – obiectivul nostru este să   acoperim cât mai multe din aceste procese. De asemenea, vom extinde funcționalitățile și beneficiile date de cardul NETOPIA – printre puținele carduri la nivel european care permit comercianților să-și minimizeze (potențial până la 0) costurile de procesare e-commerce” ne mărturisește CEO-ul NETOPIA.

Anvergura sporită, agilitate și inteligență artificială

”Nu în ultimul rând, vom da o nouă dimensiune serviciului NETOPIA Payments, transformând-o într-o platformă omni-payments completă. Aici vorbim și de apariția unor metode noi de plată,. Unele care nu au neapărat la bază un card bancar”, mai susține Felix Crișan.

Ținta nu este tocmai ușoară, dar resursele deja s-au asigurat. În luna mai 2023, NETOPIA a anunțat vânzarea majorității acțiunilor către Innova Capital. ”Cedarea pachetului majoritar către Innova reprezintă un pas natural. Este evoluția de la un business antreprenorial către un business de o alta anvergură. Asta, fie că vorbim despre extinderea pe alte piețe, fie de o “instituționalizare” mai accentuată”, ne explică Crișan importanța acestei mișcări în piață.

În fine, NETOPIA este o companie inovatoare care încearcă să fie în avangarda tehnologiilor folosite în e-commerce. În același timp a rămas suficient de  agilă pentru a putea lua decizii rapide. Dar și de a asista companiile în optimizarea proceselor legate de tranzacțiile online. Și Inteligența Artificială este acum aici.

”Lucrăm deja de câteva luni împreună cu un startup local la integrarea AI. Facem asta pentru oferirea de suport pentru o mare parte din procesele standard ale partenerilor noștri. Procese precum obținerea de rapoarte sau efectuarea de integrări simple”, ne-a mai mărturisit CEO-ul NETOPIA.