Reducere pentru vaccinul HPV. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un mare anunț pentru toate femeile din România. Potrivit lui, măsura de reducere a preţului de achiziţie pentru vaccinul HPV va fi implementată începând cu data de 1 decembrie.
Reducere de 50% pentru vaccinul HPV, de la 1 Decembrie
Reducere pentru vaccinul HPV: acesta a fost anunțul ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a precizat, joi, 30 noiembrie, că reducerea de 50% li se aplică femeilor cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani. Ele vor putea beneficia de reducere prin intermediul prescripţiilor de la medicul de familie.
Măsura va intra în vigoare de la 1 decembrie. Astfel, spune ministrul, reducerea este extinsă către această categorie de vârstă.
„De mâine, femeile au o nouă şansă împotriva cancerului de col uterin! Începând de la 1 decembrie, nu numai fetele şi băieţii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces uşor la vaccinul HPV”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Potrivit informațiilor oferite de el, femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 45 de ani vor avea, de acum, posibilitatea de a achiziționa acest vaccin. Totul se va realiza prin intermediul prescripțiilor eliberate de medicul de familie, femeile beneficiind de o reducere de 50%.
„Ne preocupă sănătatea femeilor, le protejăm, iar cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze, iar mamele să îşi protejeze copiii cu vârsta între 11 şi 18 ani”, a mai transmis ministrul.
Ministerul Sănătății achiziționează echipamente de înaltă performanță de screening
Aceasta nu a fost singura măsură din luna noiembrie a ministerului în această direcție. Pe data de 18 noiembrie, Rafila anunța o investiție în valoare de 13 milioane de euro pentru achiziționarea de „echipamente de înaltă performanță de screening pentru diferite tipuri de cancer”.
„Acces mai ușor la serviciile de screening pentru cancer
Ministerul Sănătății achiziționează echipamente de înaltă performanță de screening pentru diferite tipuri de cancer:
-echipamente destinate cancerului de col uterin (linii automate citologie și HPV, colposcop, electrocauter, dispozitive de electrochirurgie și masă ginecologică)
-7 mamografe destinate centrelor regionale pentru screening-ul cancerului de sân
-7 linii de colonoscopie destinate centrelor regionale pentru screening-ul cancerului de colonInvestiția se ridică la 13 milioane de euro și este realizată prin proiectul cu Banca Mondială.
Sănătate pentru oameni!”, a transmis Rafila, pe Facebook.
Vaccinul HPV este un vaccin care oferă protecție împotriva infecțiilor cu papilomavirus uman (HPV). HPV este un grup de virusuri transmisibile prin contact sexual și care pot cauza diverse afecțiuni, inclusiv leziuni genitale și cancer cervical.
Vaccinarea HPV este esențială pentru prevenirea acestor afecțiuni și a complicațiilor asociate.