Femeia antreprenor 2024 – Româncele cu afaceri pot primi fonduri nerambursabile
Un nou program din România oferă fonduri nerambursabile pentru femeile care au afaceri. Mai precis este vorba despre programul Femeia Antreprenor 2024.
Noua ediție a programului a fost lansată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. În prezent, procedura de implementare este în consultare publică.
Reprezentanții ministerului au precizat că fondurile vor fi nerambursabile și de la bugetul de stat. Potrivit reprezentanților MEAT, proiectul are ca scop încurajarea femeilor să își creeze propriile destine în lumea afacerilor.
„De mărțișor, MEAT aduce vești bune despre „Femeia Antreprenor”! Mai exact, instituția noastră pregătește o nouă ediție a programului care încurajează doamnele să își creeze propriile destine în lumea afacerilor, prin acordarea de finanțări nerambursabile, de la bugetul de stat. Primul pas a fost îndeplinit: procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis se află în consultare publică”, au anunțat reprezentanții ministerului.
Granturi în valoare maximă de 200.000 lei
Similar cu ce s-a întâmplat în ediția anterioară, se vor acorda granturi cu o valoare maximă de 200.000 de lei pentru IMM-uri.
Această sumă poate să acopere până la 95% din totalul cheltuielilor eligibile în cadrul proiectelor pe care doamnele antreprenor intenționează să le depună.
Conform MEAT, finanțarea acoperă diverse aspecte, inclusiv achiziționarea de echipamente tehnologice.
În această categorie sunt incluse, de asemenea, activele corporale destinate spațiilor de joacă, sălilor de sport, fitness și altele asemenea, precum și echipamentele pentru economisirea energiei și utilizarea resurselor regenerabile.
Se pot efectua investiții și în spații de lucru, mijloace de transport, mobilier și echipamente, precum și în site-uri web și activități de promovare, inclusiv investiții destinate cursurilor de dezvoltare antreprenorială.
Programul Femeia Antreprenor 2024 aduce noutăți față de programul anterior
Există câteva aspecte noi în cadrul programului față de versiunea anterioară.
Cei de la MEAT au informat că ediția din acest an a programului Femeia Antreprenor aduce câteva modificări. Printre acestea, este vorba despre actualizarea criteriilor pentru evaluarea cererilor de finanțare.
Reprezentanții MEAT au explicat că proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare, conform grilei stabilite prin procedura respectivă.
De asemenea, au subliniat că această măsură devine complementară programului cu tradiție Start-Up Nation. Programul se concentrează pe susținerea companiilor aflate la început de drum.
„Mai mult, ediția din acest an a programului Femeia Antreprenor aduce noutăți: actualizarea criteriilor privind evaluarea cererilor de finanțare. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare, pe baza grilei stabilite prin procedură. Măsura devine, astfel, complementară Start-Up Nation, program cu tradiție, care se axează pe susținerea companiilor aflate la început de drum.”, au precizat cei de la MEAT.