Biroul de presă al Prefecturii Buzău a anunțat, marți seară, că femeia în vârstă de 52 de ani sosită duminică seara cu un microbuz din zona contaminată Lombardia nu are coronavirus. Aceasta a fost internată duminică seara într-un pavilion special al Secţiei boli contagioase a Spitalului Judeţean Buzău
„Analiza probelor trimise de Direcţia de Sănătate Publică Buzău la Institutul ‘Matei Balş’ din Bucureşti a arătat că femeia izolată în centrul de carantină Arbănaşi nu este infectată cu coronavirus„, a precizat sursa citată, potrivit agerpres.ro
Un pavilion special al Secţiei boli contagioase
Femeia a fost internată duminică seara într-un pavilion special al Secţiei boli contagioase a Spitalului Judeţean Buzău cu suspiciune de coronavirus, după care a fost transferată în Tabăra şcolară de la Arbănaşi.
Potrivit directorului DSP Buzău, Cristina Ungureanu, femeia a fost lăsată de microbuzul care venea din zona Lombardia în staţia de autobuz a unui supermarket de la marginea oraşului Buzău.
„Femeia a sunat la 112 după ce a aflat că o colegă cu care lucra la o familie de italieni ar fi fost internată în spital cu o formă de gripă. Aceasta a fost dusă într-un pavilion special la Secţia de boli contagioase, unde i se vor lua analize, iar luni dimineaţa va fi transferată la Tabăra de la Arbănaşi unde va sta în carantină 14 zile’, a declarat Ungureanu duminică seara.