S-a aflat cine este femeia din spatele lui Joe Biden și cum l-a salvat aceasta pe cel care se luptă pentru scaunul de președinte al SUA.
Alegerile prezidențiale din SUA aunt urmărite cu sufletul la gură de întreg mapamondul, mai ales că în aceste momente rezultatul lor este unul incert. Cu toate acestea, primele informații îl indică pe Joe Biden ca viitorul șef de la Casa Albă.
Dacă în această perioadă, lumina reflectoarelor este ațintită asupra posibilului viitor președinte al Statelor Unite ale Americii, nu mulți știu cine este femeia din spatele lui Joe Biden. Jill este cea l-a salvat pe politician după moartea primei neveste. In varsta de 69 de ani, Jill este cea de-a doua sotia a lui Joe Biden. Ea l-a ajutat pe Joe Biden sa treaca peste socul pierderii primei sale sotii si a fiicei lor de numai un an intr-un tragic accident rutier.
De altfel, încă de la începutul campaniei electorale, candidatul democrat a făcut o dezvăluire șoc despre soția sa.
“Pentru voi toti din aceasta tara, ganditi-va la profesorul vostru preferat, care v-a transmis puterea de a crede in voi insiva. Acesta este genul de prima doamna, care va fi Jill Biden”, a marturisit Joe Biden.
Candidatul democrat a suferit un adevărat șoc în anul 1972, când prima sa soție a decedat intr-un accident rutier, impreuna cu fetita lor de numai un an. Cei doi baieti ai cuplului, Beau si Hunter au supravietuit tragediei. Copiii au fost si motivul pentru care Jill s-a casatorit cu Joe Biden. Cei doi s-au cunoscut in anul 1975, dupa ce Jill a divortat de un fost jucator de fotbal american, Bill Stevenson. Intalnirea dintre ei a fost aranjata de fratele lui Joe.
Actuala soție a lui Biden a oferit detalii emoționate în acest sens.
“Eram o femeie in toata firea, iar tipii cu care mergeam la intalniri purtau in general jeansi, tricouri si saboti. Cand a aparut Joe la mine la usa imbracat intr-o haina sport si mocasini mi-am zis ca asta n-o sa mearga nici intr-un milion de ani. Era cu noua ani mai mare decat mine. Dar am fost sa vedem ‘Un barbat si o femeie’ la cinematograf, iar asta ne-a impresionat profund”, a povestit Jill pentru revista Vogue.
Jill si Joe s-au casatorit in anul 1977 in New York, iar in 1981 s-a nascut fiica lor, Ashley.