O artistă din România a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Ea a vorbit despre relaţia pe care a avut-o cu Traian Băsescu şi Maria Băsescu. Era cântăreaţa preferată a familiei prezidenţiale, iar cu Prima Doamnă chiar a devenit o bună prietenă.
Puţină lume ştia asta despre Traian Băsescu! Cine era cântăreaţa preferată a fostului preşedinte
Detalii mai puţin cunoscute despre Traian Băsescu! Totul a fost dezvăluit de către artista Cristiana Dorin. Ea este cunoscută şi drept „cântăreaţa lui Băsescu”.
În emisiunea „Online Story” by Cornelia Ionescu, cântăreaţa a dezvăluit cum l-a cunoscut pe fostul preşedinte al României. Totul s-a întâmplat la restaurantul lui preferat de la mare.
Mai mult, interpreta a vorbit şi despre Maria Băsescu, cu lacrimi în ochi, pentru că este o femeie pe care a respectat-o întotdeauna pentru felul ei de a fi și modul de a se comporta.
La un moment dat, Cristiana Dorin era privilegiata familiei Băsescu. Totul a început în 2005.
„Eu l-am cunoscut pe domnul Băsescu în vara anului 2005. Înainte de toate, domnul Președinte era om. Și doamna Maria Băsescu este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului.
Când am stat la masă cu el, a cerut mâncare tradițional românească, deci tot ce mănâncă un om de rând a mâncat și președintele Traian Băsescu.
Eu eram cântăreața preferată a familiei prezidențiale”, a mărturisit cântăreaţa.
O legătură şi mai specială a avut Cristiana Dorin cu Maria Băsescu: N-ai ce să nu iubeşti la ea!
Cristiana Dorin a mai povestit pentru WOWnews că se crease o chimie între ea şi Maria Băsescu.
„Nici nu aveai ce să nu iubești la ea”, spune cântăreaţa. Cele două îşi făceau reciproc cadouri. Cristiana Dorin spune că era imposibil să nu realizezi că fosta Primă Doamnă a României era o femeie care îţi dorea întotdeauna binele.
„De ziua Mariei Băsescu ne pregăteam fiecare cu câte un cadou, în limita posibilităților, iar ea, pe la ora 10-11, mă trezeam cu garda dumneaei de corp, bătea la ușa de la hotel și venea cu un buchet imens de flori, parfumuri, tot felul de cadouri.
Atât de mult m-a îndrăgit. Se crease o chimie între noi. Mă simțeam bine în preajma dumneaei și invers. O vedeam cum îmi vorbește, cum mă privește.
Nici nu aveai ce să nu iubești la ea, era o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, o femeie extrem de blândă. Îți era de-ajuns să o privești și să îți dai seama că îți dorește bine”, a mai afirmat cântăreaţa.