Ministerul Muncii ar putea accepta reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au copii, o propunere in acest sens urmând sa fie facută vineri de ministrul Mihai Şeitan, în întâlnirea cu premierul Emil Boc. Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Petru Dandea, a declarat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că în cadrul întâlnirii cu ministrul Şeitan s-a discutat şi despre posibilitatea reducerii vârstei de pensionare de la 65 de ani, cât prevede proiectul de lege a
Ministerul Muncii ar putea accepta reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au copii, o propunere in acest sens urmând sa fie facută vineri de ministrul Mihai Şeitan, în întâlnirea cu premierul Emil Boc.
Vicepreşedintele „Cartel Alfa”, Petru Dandea, a declarat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că în cadrul întâlnirii cu ministrul Şeitan s-a discutat şi despre posibilitatea reducerii vârstei de pensionare de la 65 de ani, cât prevede proiectul de lege a pensiilor, la 63 de ani.
În acest sens, reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat că ar putea fi stabilit un mecanism de reducere a vârstei de pensionare pentru femeile cu copii, însă această reducerea luată în calcul ar fi de cel mult doi ani, nu trei ani, aşa cum au solicitat sindicatele pentru femeile care nasc trei sau mai mulţi copii.
Ministrul Mihai Şeitan le-a spus sindicaliştilor că va face propuneri în acest sens în cadrul întâlnirii de vineri, cu premierul Emil Boc.
În discuţiile de la Ministerul Muncii, sindicatele au mai cerut ca proiectul de lege a pensiilor să păstreze condiţiile de pensionare pentru condiţii deosebite de muncă din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii.
SURSA: Mediafax