Vârsta de pensionare ar putea scădea cu un an în cazul femeilor care au cel puţin doi copii. Cele cu trei sau mai mulţi copii se vor putea pensiona cu doi ani mai devreme.

Guvernul poate accepta scăderea vârstei de pensionare pentru femei cu doi sau mai mulţi copii, a anunţat premierul Boc, după discuţia avută vineri cu sindicatele. Astfel, vârsta de pensionare ar putea fi redusă cu un an, în cazul femeilor cu doi copii, şi cu doi ani, pentru mai mult de doi copii.

Pensiile nu vor scădea, iar valoarea punctului de pensie va fi calculată astfel încât să fie menţinută la cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie, a mai arătat Boc. În privinţa creşterii salariului minim de la 600 lei la 705 lei, discuţiile vor continua şi în următoarea lună.

Sindicaliştii ameninţă cu proteste de 1 mai

Liderii confederaţiilor sindicale CNSRL-Frăţia şi CSDR s-au retras de la discuţiile de vineri cu premierul Emil Boc, nemulţumiţi de atitudinea acestuia, care “a bătut cu pumnul în masă” şi le-a spus “dacă nu vă convine, vedeţi-vă de drum”, atunci când sindicaliştii au reclamat reprezentarea altor colegi la discuţii.

Sindicaliştii vor să organizeze pe data de 1 mai un miting de protest la care să participle peste 10.000 de persoane. Marşul din Capitală va fi urmat, timp de nouă zile, de pichetări ale sediilor prefecturilor din ţară şi al Guvernului.

Sindicaliştii cer un salariu minim pe economie de 705 lei, modificarea legii pensiilor şi a legii salarizării unice, un Pact concret de ocupare, stoparea disponibilizărilor, modificarea OUG 1/2010 privind reîncadrare în funcţii a unor bugetari şi stabilirea salariilor acestora, deblocarea fondurilor europene, precum şi un plan coerent pentru ieşirea din criză.

Premierul a rechemat sindicaliştii supăraţi la discuţii

Premierul Emil Boc şi liderii confederaţiilor sindicale s-au întâlnit, vineri, la Ministerul Muncii, pentru a discuta despre majorarea salariului minim, legea salarizării şi legea pensiilor.

După ce liderii sindicali au plecat de la negocieri, premierul Emil Boc i-a chemat să revină la discuţii, spunând că el nu a trimis pe nimeni acasă şi că dacă există orgolii între diferite organizaţii sindicale, acestea trebuie rezolvate în altă parte, nu în întâlnirile cu reprezentanţii Guvernului.

“Eu nu am orgolii şi am invitat pe toată lumea, nimeni nu este refuzat la masa negocierilor. Unii s-au supărat şi au plecat, dar eu nu am trimis pe nimeni acasă, ei au plecat. Dacă unii au orgolii între dânşii în materie sindicală, este treaba lor, să le rezolve în altă parte”, a spus Boc.