"Noi" reprezintă 124 de femei din cinematografia italiană care, într-o scrisoare-apel, intitulată "Disidenţa comună", au decis să vorbească despre cazul "Weinstein" şi despre "inechitate" în industrie faţă de profesiile femeilor. "Un act de solidaritate cu toate actriţele care au avut curaj să vorbească despre hărţuire în Italia şi care au fost atacate din această cauză dar şi un act de mărturisire".
"Nu arătăm cu degetul către un singur molestator. Noi contestăm întregul sistem. Acesta este momentul în care încetăm să ne mai fie teamă", au scris ele.
Prima care l-a denunţat pe producătorul hollywoodian Harvey Weinstein a fost actriţa Asia Argento, care în mai multe postări pe Twitter a atacat iniţiativa: "Contestă întregul sistem dar ar trebui să dea şi nume. În următoarele zile voi interveni, acum sunt prea supărată".
Manifestul s-a născut sub impulsul a câtorva zeci de femei din industria de spectacol, care s-a extins până la 120 de semnături. Problema hărţuirii sexuale şi a mişcării #MeToo are ecouri speciale în toată lumea.
Scandalul sexual în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein a generat o campanie online despre hărţuirea sexuală, la care participă milioane de femei pe reţelele de socializare. Femeile care participă la această campanie povestesc despre propriile lor experienţe de hărţuire sexuală şi abuz, prin numeroase mesaje publicate pe Facebook, dar şi pe Twitter, folosind hashtagul ”#MeToo”.
Printre semnatare se numără: Jasmine Trinca, Francesca Marciano, Alba Rohrwacher, Ginevra Elkann, Francesca Manieri, Cristina Comencini, Laura Paolucci, Tiziana Triana, Olivia Musini, Giovanna Mezzogiorno şi Ilaria Fraioli.