Elmiplant testează reţeta extinderii: din februarie 2011, produsele producătorului român de cosmetice se găsesc şi în Grecia şi Serbia. De la anul, pe listă vor fi alte cinci ţări europene.
“În Grecia, succesul gamei a fost total neaşteptat. S-au depăşit estimările iniţiale de vânzări de peste trei ori!”, spune Andreea Cremenescu, directorul de marketing al Elmiplant, brand cumpărat în 2007 de grecii de la Sarantis într-o tranzacție de 6,5 milioane de euro.
Mai precis de atât, “previzionăm că anul acesta filialele din Grecia şi Serbia vor vinde aproape jumătate din numărul de unităţi pe care îl vindem noi în România, în condiţiile în care au de trei ori mai puţine SKU-uri active (unităţi de vânzare – n.red.)”, arată Andreea Cremenescu.
Sarantis România exportă produsele în Grecia şi Serbia sub numele de Bioten, “deoarece numele de Elmiplant nu este foarte uşor de memorat şi de înţeles într-o limbă străină. Formulele şi ambalajele sunt însă identitce cu cele ale produselor Elmiplant”, spune Cremenescu.
Compania, cu afaceri estimate la 5 milioane de euro în 2011, are un portofoliu de 88 de produse. Pentru 2012, directorul de marketing al Elmiplant speră la o creştere de 7% a cifrei de afaceri, “având în vedere că avem în plan lansări importante de produse”.
Cum a fost 2011 pentru Elmiplant? “După rebranduirea Elmiplant, anul 2011 ne-a adus confirmarea ca avem un brand cu un potenţial imens, că produsele noastre pot concura oriunde şi oricând cu branduri ce au o notorietate mult mai mare şi că … acesta este doar începutul”, răspunde Cremenescu, explicând că, anul viitor, e programată etapa a doua a expansiunii care presupune lansarea produselor Bioten în alte cinci ţări europene.
Cât despre promovare, compania are un buget de aproape un milion de euro. “Anul acesta ne-am concentrat mai mult decât în anii precedenţi pe promovarea la raft. |n categoriile în care activam, 2011 s-a remarcat mai ales prin agresivitatea la raft a jucătorilor importanţi, prin urmare era necesar acest focus şi din partea noastră”.
Sub umbrela grupului Sarantis, compania fondată de soții Elena și Mircea Cremenescu în 1992 și-a triplat producția, până la 20.000 de unități pe zi. Elmiplant a ocupat locul 26 în Topul celor mai puternice branduri româneşti editat de revista Biz în 2011, în creştere de pe locul 50, ocupat în 2010.
Producătorii locali de cosmetice dețin o cotă de 10% dintr-o piață de 650 mil. euro dominată de multinaționale precum L’Oreal, Beiersdorf, Procter&Gamble, Unilever, Oriflame sau Avon. |n afară de Elmiplant, din rândul companiilor autohtone alte două businessuri au un cuvânt de spus în industrie: Farmec şi Gerocossen.