Femeile însărcinate nu prezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta o formă severă de COVID-19 în comparaţie cu alte femei, potrivit unui studiu preliminar realizat în Marea Britanie, dar tendinţa este ca cele mai multe dintre gravidele care dezvoltă astfel de forme ale bolii să se afle în ultimele luni de sarcină, potrivit Reuters.
Viitoarele mame nu prezintă un risc mai crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19
Studiul a monitorizat 427 de femei gravide care au fost internate cu COVID-19, afecţiunea pulmonară provocată de noul coronavirus, în perioada 1 martie – 14 aprilie. Potrivit cercetării, mai puţin de 0,5% dintre toate femeile gravide au fost internate cu această boală, iar dintre ele, doar circa una din 10 a avut nevoie de terapie intensivă.
Cercetarea sugerează că viitoarele mame nu prezintă un risc mai crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19 în comparaţie cu restul populaţiei, a precizat echipa de cercetători condusă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford şi Colegiul Regal Britanic al Obstetricienilor şi Ginecologilor.
„(Cu toate acestea), majoritatea femeilor însărcinate care au fost internate aveau mai mult de şase luni de sarcină, fapt care subliniază importanţa continuării aplicării măsurilor de distanţare socială în fazele avansate ale sarcinii”, a spus Marian Knight, profesoară la Oxford în domeniul sănătăţii maternale şi a copiilor, unul dintre coordonatorii studiului.
Anumite categorii de femei însărcinate au avut o probabilitate mai mare de a necesita spitalizare
Studiul, care nu a fost evaluat încă de un comitet ştiinţific, dar a fost publicat online luni pe pagina de internet MedRxiv, a descoperit de asemenea că femeile însărcinate din grupurile etnice minoritare, cele supraponderale sau care aveau alte probleme de sănătate, precum hipertensiune arterială şi diabet, au avut o probabilitate mai mare de a necesita spitalizare.
„Un număr foarte mic de gravide au făcut forme severe ale COVID-19 şi, din nefericire, unele dintre acestea au decedat”, a spus Marian Knight într-o declaraţie referitoare la concluziile studiului. „Este îngrijorător faptul că mai multe femei însărcinate aparţinând comunităţii persoanelor de culoare sau altor grupuri etnice minoritare sunt internate cu COVID-19 în timpul sarcinii, iar acest fapt necesită o investigare urgentă”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.
Analizând efectele asupra nou-născuţilor aduşi pe lume de mame cu COVID-19, cercetătorii au spus că rezultatele sunt „în mare parte liniştitoare”. Deşi aproape unul din cinci bebeluşi s-a născut prematur şi a necesitat internare în secţia de neonatologie, mai puţin de 20 de bebeluşi dintre cei monitorizaţi pe parcursul studiului s-au născut la mai puţin de 32 de săptămâni de gestaţie, au mai precizat cercetătorii.
O cincime din bebeluşii născuţi de mamele cuprinse în studiu au avut rezultate pozitive la testul pentru COVID-19, însă doar jumătate dintre aceste teste pozitive au fost realizate imediat după naştere, fapt care sugerează că riscul transmiterii infecţiei de la mamă la nou-născut este mic, potrivit cercetătorilor.