Cele două femei care susțin că au fost lovite de preotul Calistrat Chifan chiar în curtea Mănăstirii Vlădiceni au transmis un mesaj presei în care au explicat de la ce a pornit totul. Aparent, preotul Calistrat Chifan le-ar fi atacat din senin și le-ar fi amenințat.
Femeile lovite de preotul Calistrat Chifan susțin că au fost amenințate cu intrarea în Mănăstirea Vlădiceni
Cele două femei lovite de preotul Calistrat Chifan în curtea Mănăstirii Vlădiceni din județul Iași neagă acuzațiile aduse, potrivit cărora ele ar fi pornit conflictul. Printr-un mesaj transmis presei, acestea au explicat că preotul Calistrat Chifan ar fi venit din senin la ele și ar fi început să le lovească cu putere, iar unul dintre preoții care îl însoțeau pe Calistrat Chifan i-a luat uneia dintre ele telefonul mobil și l-a izbit cu putere de beton ca să-l spargă.
Cele două enoriașe aduc acuzații grave la adresa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), susținând ferm că au fost amenințate direct în legătură cu intrarea în incinta Mănăstirii Vlădiceni. Acestea au spus că îl vor da pe preot în judecată pentru „afirmațiile defăimătoare pe care le proferează în spațiul public fără vreo jenă și fără vreun filtru de raționalitate”.
„În seara zilei de miercuri am mers la Mănăstirea Vlădiceni pentru a participa la slujba Sf. Maslu, ajungând când aceasta era deja începută. Contrar susținerilor sale, preotul Calistrat nu participă niciodată la vreo slujbă în cadrul Mănăstirii, venind doar la final pentru a ține o predică credincioșilor.
Pe drumul spre biserică, ne-am oprit să vorbim în lateralul intrării cu o enoriașă care era prezentă cu fetița sa tot pentru slujbă. Pentru că Sf. Maslu era pe terminate, nu am mai intrat în biserică, nefiind posibilă nicio agresare a vreunei ucenice a preotului în incintă, așa cum a afirmat în mod mincinos.
Din senin l-am văzut venind spre noi pe preotul Calistrat, împreună cu un grup format din preoți și ucenici ai acestuia, începând să o lovească pe una dintre noi cu putere în zona capului, fapt ce a determinat căderea ei la pământ. În clipele următoare s-a îndreptat cu furie spre cea de-a doua, aplicându-i o lovitură premeditată tot în zona capului, determinând tot căderea pe asfalt. Preotul a continuat și după acest moment să aplice lovituri repetate cu toată anvergura brațului, noi neavând vreo posibilitate să ne revenim și să schițăm măcar vreun gest de apărare”, scrie în mesajul transmis de cele două femei către presă.
„Preotul Calistrat a solicitat imperativ telefonul de la acesta, după care l-a izbit cu putere de beton, în scopul distrugerii totale. Suntem stupefiate de afirmațiile preotului, care invocă fie că i-am pus piedică, fie că l-am insultat. Unele redacții au notat tot în mod eronat că ar fi existat vreo ceartă între femei în care preotul a intervenit.
Preotul nu a fost nici insultat și cu atât mai puțin făcut să se împiedice în condițiile în care era flancat de preoții săi – pază personală. Acea pierdere a echilibrului său ce rezultă din filmare a fost cauzată de intensitatea cu care și-a făcut elan pentru a lovi cu putere într-o zonă vitală, a capului, în mod repetat, o femeie”, au explicat acele femei.
„Integritatea corporală și viața noastră, existând o temere justificată că asemenea fapte pot fi repetate. Am solicitat organelor de poliție și Parchetului să fie ridicate toate înregistrările de pe camerele Mănăstirii din datele de 31.08.2022 și 09.11.2022, când au existat fapte de natură violentă din partea pr. Calistrat”, au declarat acele femei.
Preotul Calistrat Chifan spune că ar fi fost provocat de cele două femei, care au făcut „chestii obraznice”
Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, devenit celebru pe rețelele de socializare datorită videoclipurilor în care le dă sfaturi oamenilor, a fost filmat, recent, de un enoriaș pe ascuns. Din filmare, se vede cum acesta ar fi lovit o femeie chiar în curtea lăcașului de cult, de față cu mai mulți credincioși.
În imagini se vede cum preotul ar fi lovit-o pe femeie cu mâna dreapta. La întreaga scenă au luat parte mai mulți credincioși și două persoane care sunt îmbrăcate în straie preoțești, probabil călugări de la aceeași mănăstire.
În scurt timp, acel videoclip a devenit viral pe rețelele de socializare. Preotul Calistrat a Chifan a zis că el doar a împins-o pe acea femeie pentru că a fost provocat. Potrivit spuselor sale, cele două femei, despre care a spus că au „probleme de comportament”, au mai creat conflicte și în trecut.
„Mai multă lume a avut tangenţe cu ele. Sunt uşor deviante, sunt două suflete. Dar până la ce limită poţi răbda. Când faci chestii obraznice, doreşti să spurci imaginea mănăstirii. Vii tu o măciucă nemăritată să faci teatru în faţă la câteva sute de oameni”, a declarat părintele Calistrat Chidan, relatează BZI.