Femeile rămân ultima roată de la căruța companiilor

18% din top-managerii celor mai puternice o sută de companii din lume sunt femei. În același timp, ele reprezintă doar 8,4% din cei mai bine plătiți CEO din același grup.

Datele provin dintr-un raport publicat săptămâna aceasta de fondul de investiții Calvert Investments. Studiul, realizat în rândul organizațiilor din clasamentul Standard&Poor’s 100, se vrea o oglindă a practicilor din marile multinaționale și este prilejuit de evenimentul demografic al secolului, după cum au calificat diverși sociologi faptul că, pentru prima dată în istorie, numărul femeilor l-a depășit pe cel al bărbaților în societatea americană.
 
Nici femei, nici minoritari
 
56% din cele mai puternice companii din lume nu au nicio femeie sau reprezentant al minorităților într-o poziție de top management. Aceasta, deși, aproape ridicol, 80% din companiile participante au, în cadrul organizației, un „consiliu al diversității”, menit să asigure integrarea angajaților, indiferent de sex sau naționalitate, pe toate nivelurile ierarhice. Există, totuși, și exemple pozitive: potrivit raportului Calvert Investment, cele mai diverse companii sunt Chevron Corp, Citigroup Inc, Coca-Cola Co și JPMorgan Chase & Co.
 
13% ar fi creșterea PIB-ului statelor din zona euro dacă organizațiile de aici ar elimina diferențele de reprezentativitate dintre femei și bărbați, consideră un studiu al Goldman Sachs