Fenomenele extreme din România, răspândite la scară mare: Vara asta va intra în istorie
Climatologul a explicat că nu doar România se confruntă cu aceste extreme, care au predominat în toată emisfera nordică.
„Fenomenele extreme au predominat în toată emisfera nordică, și în România, am avut astfel de contraste cu regiuni cu caniculă, dar și altele cu instabilitate atmosferică, cu furtuni puternice, cu inundații. Și nu doar România se confruntă cu aceste extreme, și în Italia sunt regiuni cu inundații, altele cu caniculă și incendii de vegetație. Această vară va intra în istoria climatologiei și vom vorbi și vom cerceta aceste fenomene.
Un lucru e clar, întreaga emisferă nordică, acum când e vară, a fost cu astfel de fenomene, iar asta ne arată că nu vorbim doar de caracteristici locale, ci de un fenomen la scară mare, e vorba de încălzirea globală, cea care reușește să aducă mai multă energie și prin asta manifestări severe unor fenomene obișnuite, de altfel, pentru această perioadă din an”, a explicat Roxana Bojariu la Digi24.
Predomină fenomenele care implică temperaturi înalte
Mai apoi, specialista a punctat că predomină fenomenele care implică un grad mare de acoperire cu energie, cu temperaturi înalte, ce presupun cantități de căldură în sistem.
„Sunt și fluctuații naturale, nu trăim doar schimbarea climei. Pe fundalul acesta al fluctuațiilor se suprapune semnalul schimbării climei, deci pe termene scurte avem fluctuații, dar dacă ne uităm statistic vedem cum fenomenele care implica un grad mare de acoperire cu energie, manifestările acestea severe, cu temperaturi ridicate, ce presupun cantități de căldură în sistem și de vapori de apă, acestea predomină totuși”, a completat aceasta.
De asemenea, climatologul a explicat că vara aceasta va intra în istoria climatologiei.
„Această vară va intra în istorie pentru că am avut valuri de căldură care la o mai atentă studiere a lor s-a vazut că nu s-ar fi putut întâmpla fără aportul semnalului încălzirii globale. Există un studiu făcut imediat după ce în Columbia Britanică s-a înregistrat fenomenala temperatură de 49,6 grade Celsius și acest studiu arată clar, cu experimente numerice, cu observații, că nu am fi putut avea acel val de căldură dacă nu am fi umblat la concentrația de gaze cu efect de seră, dioxid de carbon, metal, acid de azot și dacă nu am fi intensificat noi, oamenii, la scara globală, acest efect. Ce s-a întâmplat acolo nu s-ar fi întâmplat dacă nu modificam noi sistemul climatic. E o concluzie științifică”, a conchis aceasta.
Sursă foto: Dreamstime