Protest implicit impotriva cruzimii de care se da dovada intr-un colegiu militar (Leoncio Prado din Lima) si, in acelasi timp, critica a mult discutatei notiuni de virilitate. Cam astfel se poate rezuma formula care l-a impus pe Vargas-Llosa in pleiada romancierilor sud-americani, la inceputul anilor 60. Prima capodopera a romancierului a fost tradusa in peste 30 de limbi si atesta extraordinara forta epica a autorului. In scoala cazona mentionata, elevii mai mici – cainii – sunt la cheremul colegilor mai mari, care isi fac mendrele cu ei, cu acordul, mai mult sau mai putin tacit, al corpului didactic, intr-un fel care aminteste de fenomenul Pitesti. Pasiunea si vehementa tinerilor sunt motorul epic al volumului si se transforma, in punctul culminant, intr-un val de furie si ura care ajunge sa anuleze alte sentimente.
Dupa „Orasul si cainii” au urmat alte capodopere, care au omologat faima si vocea singulara a lui Llosa, ca „Conversatie la Catedrala” si „Razboiul sfarsitului lumii”. Prin contrast cu confratii lui sud-americani mai livresti sau poetici, precum Borges ori Marquez, romancierul este un maestru al naratiunii netede, lipsite de floricele de stil, complexa insa pe suprafete mari, ca alternanta temporala si din perspectiva personajelor.
Un fapt anecdotic sta marturie pentru virulenta romanului: dupa aparitie, in curtea colegiului Leoncio Prado au fost arse 1.500 de exemplare ale cartii. Atunci cand un ziarist i-a povestit acest fapt, Vargas-Llosa a raspuns: „Ma bucur. Asta inseamna ca au citit cartea.”