Cornel Dinicu este o victimă?
Luni, pe 8 ianuarie, bărbatul care deține terenurile lipite de Ferma Dacilor a adus o serie de acuzații la adresa autorităților locale din Județul Prahova.
Mai exact, crede că patronul complexului care a ars într-un incendiu în decembrie 2023, Cornel Dinicu, este victima unui incendiu provocat cu bună știință.
„Haideți să fim realiști. Mi s-au adus amenințări, că ce caut la televizor. Dar dacă domnul Dinicu era victima și murea în acest incendiu, cine era de vină.
Eu nu sunt un om pregătit, dar trebuie să spun că omul asta a fost victima aici, a fost un incendiu provocat”, a declarat el pentru România TV.
Bărbatul spune că nu are vreo legătură Cornel Dinicu și că a mâncat o singură dată la Ferma Dacilor. Cu toate acestea, crede că este victima unui sistem întreținut de oameni politici importanți din zonă.
„Din toate punctele de vedere, nu am și nu am avut nicio relație cu acest domn Dinicu. Clădirea respectivă avea peste 100 de metri lungime și peste 10 metri lățime. Nu avea cum să ardă, dacă pleca focul dintr-un singur punct.
Criminalul adevărat stă și se uită la noi la televizor. La două străzi de mine, acum 4-5 ani, 20 de inși taie mâna unei persoane și nu se ia nicio măsură.
Putem să mergem că acolo e punctul cheie. Am pentru toate răspuns. Eu am fost la mine la teren și am fost acuzat că am fost acolo să filmăm porcii lui Dinicu. Dar porcii erau luați și adevăratul mafiot e în libertate
Un nene de la DSV îmi da amendă de 500 de milioane că nu am doi câini crotaliati, iar omului ăstuia Dinicu nu îi da nicio amendă pentru sute de porci.
Omul asta e o persoană influentă, dar eu dacă port o conversație cu el, înseamnă că și eu sunt tot interlop. Eu nu am legătură cu el, o singură dată am mâncat la Fermă Dacilor, acum cinci ani”, a continuat el.
Cine sunt adevărații vinovați
Potrivit vecinuliui Fermei Dacilor, Cornel Dinicu se află la jumătatea scării puterii. Mai mult, bărbatul susține că adevărații interlopi sunt la Consiliul Județean.
„Acolo unde e Ferma a fost un drum. Acum a fost ocupat drumul și ne-au întors din drum oamenii domnului Dinicu, când am fost să filmăm, că au zis că filmăm porcii lui Dinicu.
Există o scară a puterii, domnul Dinicu e la jumate, interlopii aia mari sunt la județ. Poate el, la rândul lui, era doar un supus. Pe ăia de rangul unu îi găsim la Consiliul Județean”, a spus el.
Ferma Dacilor, construită fără autorizație
Cornel Dinicu, proprietarul de drept al Fermei Dacilor, a detaliat în timpul audierilor cu procurorii că nu a reușit să obțină vreodată autorizația de construire din cauza birocrației și a funcționarilor de la Primărie și Consiliul Județean. El a explicat că a luat decizia de a construi pensiunea fără autorizație în clădirea care anterior fusese un grajd. Acest pas a fost motivat de dificultățile întâmpinate în implementarea proiectului inițial de fermă bio, unde atacurile vulpilor au cauzat pierderi semnificative de animale.
A fost audiat în cadrul anchetei deschise de procurorii din Prahova în urma incendiului care a distrus pensiunea Ferma Dacilor la sfârșitul anului trecut. În acest tragic eveniment, opt persoane cazate în pensiune și-au pierdut viața.
Dinicu se află în detenție preventivă în urma unei hotărâri judecătorești. În fața procurorilor, proprietarul pensiunii a declarat că a luat toate măsurile necesare pentru a preveni acest dezastru. A menționat că a demarat procedurile pentru obținerea autorizațiilor de la ISU și a altor aprobări necesare pentru funcționarea pensiunii.
Dinicu le-a dezvăluit motivul pentru care a decis să construiască o pensiune. Mai exact, planurile inițiale de a dezvolta o fermă bio au fost abandonate din cauza unor evenimente neașteptate. Mai multe puteți citi aici.