Producţia şi consumul de carne de pasăre rămân două pieţe care reuşesc să se menţină în perioada crizei. Printre producători însă se găsesc şi insolvenţe, chiar dacă investiţiile altora continuă.
Piaţa cărnii de pasăre a reuşit să înregistreze o uşoară creştere în primele şase luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia din primul semestru s-a ridicat la aproape 240.000 de tone, în urcare de la 235.000 de tone, adică puţin mai mult de 2%, conform datelor INS. Cu toate acestea, producătorii nu stau pe roze, mai ales dacă ne uităm la insolvenţele apărute anul acesta.
Preţul cărnii de pasăre a stagnat în primul semestru, majorarea fiind de doar 0,5% faţă de iunie 2009. Creşterea cotei de TVA însă a provocat o scumpire de peste 2% faţă de iunie 2010 şi decembrie 2009, conform datelor INS. Problema acestor creşteri de preţuri va fi resimţită de către producători în a doua parte a anului, mai ales în condiţiile actuale, în care subvenţiile acordate până anul trecut au dispărut.
Una dintre cele mai importante insolvenţe declanşate anul acesta în sectorul producătorilor este cea a Avicola Iaşi, al cărei acţionar majoritar este Gigi Becali, cu 85% din capitalul social. Latifundiarul nu a reuşit să eficientizeze compania după preluarea din 2004, astfel încât s-a ajuns la falimentarea acesteia pentru datorii de peste 50 milioane lei.
Investiţii şi delistare
Stabilitatea acestui sector atrage însă noi jucători pe piaţă. Compania Avicarvil, membră a grupului de firme Ana şi Cornel, a finalizat recent prima fază a proiectului „La Provincia, pui de casă“, care are ca obiectiv creşterea puilor de carne în condiţii de curte ţărănească, dar în regim industrial. Avicarvil a fost înfiinţată în 2008, după ce Iustin Paraschiv, proprietarul afacerii, a preluat divizia agro de la Oltchim. „Intenţionăm ca până în 2013 să producem anual 12.000 de tone de pui de casă“, a declarat Paraschiv. Investiţia programată este de zece milioane euro, parţial din fonduri europene, iar vânzarea este realizată prin reţeaua proprie de magazine. Până în prezent, compania a produs şi comercializat peste 180 de tone de pui de casă, iar până la finele acestui an, vânzările estimate se ridică la 400 de tone.
Avicola Braşov, parte a grupului Transavia, cel mai mare producător autohton de profil, şi-a menţinut aproape neschimbată cifra de afaceri din primul semestru, respectiv 47,4 milioane lei faţă de 49,9 milioane lei. Profitul net a scăzut însă de la 1,17 milioane lei, în primele şase luni ale anului trecut, până la 0,45 milioane lei.
Ioan Popa, principalul acţionar al Avicola Braşov şi al Transavia, continuă modernizarea şi eficientizarea producătorului braşovean, investiţiile realizate până la finele anului trecut fiind de 7,6 milioane lei. Popa vrea însă să şi delisteze compania, aflată pe piaţa Rasdaq (simbol AVLE). Majoritarul, cu un procent de 70,8% din capitalul social, ar fi trebuit să efectueze o ofertă publică de preluare a restului de acţiuni, operaţiune solicitată atât de minoritari, cât şi de către CNVM. În schimb, acţionarii au decis în AGA să delisteze societatea şi să ofere un preţ de 3,03 lei pe acţiune celor care doresc să se retragă. CNVM a interzis însă delistarea companiei până la clarificarea situaţiei.
Programări pentru credite bancare
Investiţii sunt programate şi de către alţi producători de profil. Avicola Buzău, cu afaceri de 112,9 milioane lei anul trecut şi un profit net de 3,3 milioane lei, a decis să apeleze la credite bancare în valoare totală de 21 milioane euro. Din total, aproximativ 12 milioane euro sunt destinate creditelor agricole, 5,5 milioane euro, credite pentru activitatea curentă şi patru milioane euro pentru investiţii.
Avicola Crevedia a contractat un credit de 5,4 milioane euro de la Banca Comercială Română pentru refinanţarea unor împrumuturi de la Credit Europe Bank şi pentru capitalul de lucru. Compania intenţionează să-şi refinanţeze credite bancare în valoare totală de 25 milioane euro. Avicola Crevedia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 197,7 milioane lei, în creştere de la 138,9 milioane lei în 2008.
2% este creşterea producţiei de carne de pasăre în primul semestru, faţă de primele şase luni din 2008, ajungând până la aproape 240.000 de tone