Un număr de 250.000 de fermieri din România vor beneficia de plățile cuvenite de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în baza diferitelor scheme de sprijin.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti 250.000 de fermieri
Asta după ce Guvernul a aprobat marți un memorandum prin care a fost alocată suma necesară de 365 de milioane de lei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că aceste fonduri suplimentare vor fi disponibile în luna mai și vor acoperi plățile pentru toate formele de sprijin destinate celor 250.000 de agricultori eligibili.
„Printr-un Memorandum, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va avea la dispoziţie în luna mai sume suplimentare de 365 de milioane de lei.
Sunt asigurate astfel plăţile pentru toate formele de sprijin pentru 250.000 de agricultori pentru care au fost finalizate procedurile administrative de verificare a eligibilităţii şi de determinare a sumelor cuvenite”, a declarat Constantin după ședința Executivului desfășurată la Brașov.
Suma era necesară pentru plățile programate în luna mai, care vor începe să fie efectuate efectiv începând de luni, 20 mai. Decizia Guvernului vine în contextul necesității de a sprijini sectorul agricol, asigurându-le fermierilor resursele financiare necesare pentru a-și continua activitățile în condiții optime.
Acest sprijin financiar este esențial pentru agricultorii care se confruntă cu diverse provocări, permițându-le acestora să își planifice și să își gestioneze mai bine resursele.
Ministrul Agriculturii, despre o serie de măsuri ce trebuie adoptate
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a punctat luni, la întâlnirea cu comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowsi, importanţa adoptării următoarelor măsuri:
- o susţinere financiară bugetară mai consistentă a Politicii Agricole Comune (PAC),
- corelarea bugetului pus la dispoziţie cu cerinţele pentru fermieri şi identificarea de soluţii pentru o simplificare reală a mecanismelor de implementare a acestei politici, utilizarea integrală a fondurilor alocate PAC,
- reducerea sarcinii administrative în aplicarea condiţionalităţilor de către fermieri în contextul dificultăţilor şi a incertitudinilor excepţionale cauzate de conflictele din vecinătatea Uniunii, a fenomenelor meteorologice extreme şi, într-un context economic dificil, amânarea aplicării condiţionalităţii sociale, care pune presiune suplimentară pe fermieri şi necesită mai mult timp pentru a putea fi pusă în aplicare.
Vezi aici mai multe detalii.