Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a susținut la Bruxelles mandatul primit de la fermieri. El a cerut, încă o dată, prelungirea derogărilor de la GAEC 7 şi GAEC 8. Mesajul oficialului român la Consiliul AgriFish a fost unul categoric.
Ministrul Agriculturii îi susține pe fermieri! Florin Barbu, a participat marţi la Consiliul AgriFish de la Bruxelles, unde a repetat solicitarea de prelungire a derogărilor de la GAEC 7 (rotaţia culturilor) şi GAEC 8 (4% pârloagă).
Acesta i-a adus din nou la cunoștință comisarului european pentru Agricultură că au trecut deja șase luni de la momentul în care România a solicitat această derogare. Țara noastră a beneficiat de sprijinul a 15 state membre, însă Comisia Europeană nu a emis încă un răspuns.
Sprijin total pentru fermieri la Bruxelles
„Fermierii români trebuie sprijiniţi! Miniştrii sau comisari, plecăm cu toţii acasă, dacă nu îi susţinem!
Am fost în Consiliul AgriFish de la Bruxelles unde aşa cum am promis, am pus pe masă mandatul primit de la fermierii români!”, a scris Florin Barbu marţi pe platforma de socializare Facebook.
Ministrul Agriculturii a subliniat că a reiterat solicitarea de prelungire a derogărilor de la GAEC 7 şi GAEC 8. El a evidențiat că au trecut șase luni de la momentul în care România a făcut această cerere.
Țara noastră a primit sprijinul a 15 state membre. Cu toate acestea, Comisia Europeană încă nu a oferit un răspuns.
Florin Barbu a spus că în lipsa unei susțineri, toată lumea poate pleca din funcții
El a spus că a transmis și un mesaj categoric către UE. În cazul în care nu există înțelegere pentru fermieri, atunci toată lumea poate pleca din pozițiile pe care le dețin.
„Le-am spus-o foarte clar colegilor mei miniştri:
Dacă nu înţelegem că fermierii noştri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare în obţinerea producţiei, putem să plecăm cu toţii din funcţiile pe care le deţinem!
În frunte cu comisarul european!”, a adăugat Barbu.
Se cere demisia comisarului european pentru Agricultură
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că nu s-a cerut demisia comisarului european pentru Agricultură. El a arătat că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat clar că, dacă nimeni nu este în stare să rezolve situația, toată lumea este dispusă să își dea demisia. Este vorba inclusiv comisarul european.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a menționat luni că protestatarii fermieri din Mureș i-au solicitat să ceară demisia comisarului european pentru Agricultură. Cererea a fost făcută în cazul în care acesta nu sprijină cererea României privind derogarea de la limita de 4% pârloagă pe terenurile agricole. Florin Barbu, în calitate de ministru, a spus că trebuie să transmită vocea fermierilor în Consiliul de Miniștri.
Ministrul a accentuat că una dintre principalele solicitări ale fermierilor este extinderea derogărilor de la GAEC 7 (rotația culturilor) și GAEC 8 (4% pârloagă).