Numărul proiectelor depuse la nivel naţional pe o parte din măsurile deschise din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a ajuns la 1.215, iar valoarea acestora totalizează aproape 87 milioane euro, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Astfel, în cadrul Submăsurii 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" au fost primite până la această dată 104 proiecte, în valoare totală nerambursabilă de 44.048.398 de euro, în timp ce pe Submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" au fost depuse 901 cereri de finanţare conforme, valoarea totală nerambursabilă, cumulată, pentru toate proiectele depuse fiind de 38.330.000 de euro. Pentru ambele măsuri menţionate, sesiunea de deschidere pentru primirea de proiecte de investiţie a fost deschisă pe 25 martie 2015. Potrivit datelor AFIR, o altă submăsură pentru care s-au primit 30 de cereri de finanţare, în valoare de 1.720.000 euro, este 6.2 "Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale". Data de la care s-au putut primi cereri de finanţare pe această măsură a fost 14 iulie 2015.

În cadrul Măsurii 6 "Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor'' este deschisă pentru depunerea de proiecte de investiţii şi Submăsura 6.4 "Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi". Astfel, de la deschiderea acesteia, respectiv 14 iulie 2015, au fost depuse două cereri de finanţare conforme, în valoare totală nerambursabilă de 395.460 euro. Pentru Submăsura 19.1 "Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală'' au fost primite 178 de cereri de finanţare conforme în valoare totală nerambursabilă de 2.449.933,37 euro. Sesiunea de primire a proiectelor aferentă acestei Submăsuri s-a deschis la 25 martie 2015 şi s-a închis la 5 iunie 2015.

AFIR precizează că pentru toate submăsurile menţionate, mai puţin pe 19.1, solicitanţii pot depune cereri de finanţare în cadrul acestei sesiuni anuale continue până pe 30 octombrie 2015. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a deschis până în prezent 10 măsuri din noul PNDR, cu finanţări de peste 900 de milioane de euro, iar la începutul lunii septembrie va fi lansată şi măsura dedicată infrastructurii din mediul rural. Submăsura 7.2 – 'Investiţii în infrastructura de bază' are o alocare totală pentru 7 ani de 1,103 miliarde de euro, din care 935.505.962 euro din fonduri europene şi 167.730.716 euro de la bugetul de stat. Noul PNDR 2014-2020 destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 14 măsuri de finanţare şi fonduri totale de 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar 1,347 miliarde de euro contribuţia naţională.

Sursa: AGERPRES