Cererile pentru ajutorul de stat acordat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în semestrul IV din 2013, se pot depune până cel târziu la data de 31 ianuarie a acestui an (inclusiv), a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit Agerpres.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Potrivit APIA, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare.
'(…) cantitatea de motorină nu poate depăşi 40% din cantitatea totală calculată şi stabilită conform acordului prealabil rectificativ pentru cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente anului agricol 2013-2014', se arată în Ordinul oficial al ministerului de resort.
În cazul în care documentele justificative privind achiziţia de motorină anexate la cererea de plată trimestrială pentru rambursare aferentă anului 2013 nu acoperă cantitatea calculată şi stabilită prin acordul prealabil rectificativ pentru anul 2013, diferenţa se reportează pentru anul 2014.
Cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, şi încadrare în prevederile bugetare aprobate.
Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.
Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani.
Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.
Fondurile totale alocate din bugetul de stat pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură se ridică la 555,9 milioane de lei pentru anul 2013 şi primele trei trimestre din 2014, iar cantitatea totală de motorină estimată pentru aplicarea acestui ajutor de stat este de 410 milioane litri, potrivit normelor metodologice de acordare a unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate de Guvern în luna octombrie de anului trecut.
Pentru anul 2013, valoarea accizei decontate este de 1,399 lei pe fiecare litru de motorină, ceea ce înseamnă că susţinerea accizei este de 309,395 euro/ 1000 litri. Nivelul standard al accizei este de 330,395 euro/1000 litri.